Unteatru
Andrei Huţuleac, unul dintre cei mai buni actori ai generaţiei sale, multipremiat la Galele Uniter, trece acum la regia de teatru. Asta după ce şi-a încercat mâna şi în film. Lungmetrajul său de debut, #dogpoopgirl, a luat anul acesta marele premiu la Festivalul de la Moscova.
COOLTURA Sprijin pentru plata chiriilor şi a cheltuielilor de întreţinere. Sectorul cultural independent cere ajutorul guvernului. Ce soluții au fost propuse
Sectorul cultural independent, greu afectat de restricţiile din timpul pandemiei, cere sprijin financiar din partea guvernanţilor. Mai multe organizaţii au semnat o scrisoare deschisă în acest sens. Premierul, câţiva miniştri şi primarul Capitalei s-au întâlnit cu artiştii şi au promis un ajutor. Ce vor, în principal, independenţii? Sprijin pentru plata chiriilor şi a cheltuielilor de întreţinere. Altfel, sunt în pericol să dispară micile teatre şi asociații care lucrează doar pe bază de proiecte culturale. Realizatorii emisiunii "Cooltura" i-au întrebat pe membrii centrului Replika şi pe Andrei Grosu de la Unteatru cum rezistă în această perioadă.
Unteatru împlinește 9 ani de activitate. O aniversare marcată prin spectacole, concerte și filme
Un minifestival care are loc acum, Zilele Unteatru, Unteatru fiind o istitutie creată de la zero acum 9 ani de regizorii Andreea și Andrei Grosu. Între timp a devenit unul dintre cele mai dinamice teatre independendete de la noi, cu spectacole de calitate, unde monteză spectacole și nume ca Andrei Șerban.
"O noapte furtunoasă" la Unteatru. Regizorii Andreea și Andrei Grosu aduc povestea în zilele noastre
"O noapte furtunoasă" de Caragiale e pusă în scenă la Unteatru, in Capitală, de soţii Andreea şi Andrei Grosu. Povestea e adusă în zilele noastre, e o lume cu personaje pasionale şi energice. Ziţa şi Veta, de pildă, sunt în spectacol nişte fete rele, nu mai au nimic romanţios sau delicat.
Campanie #eusuntromania - Măreție din gesturi mici. Prăjitura casei la Unteatru, o donație, un om alinat într-o Casă a Speranței
O felie de chec oferită la intrarea în sala de spectacol sau o jucărie dăruită de Crăciun unui copil sărman. Uneori doar un zâmbet sau o vorbă de alinare adresată unui bolnav. Sunt gesturi mici, pe care voluntarii cauzelor caritabile le fac cu discreţie în fiecare zi. În lumea lui Mihai Cherana, toţi oamenii se implică pentru a face din prezent un timp mai bun.