Uniunea Europeană
Comisarul UE pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, a declarat marţi că este necesar să se prelungească "cel puţin" până la sfârşitul lunii octombrie restricţiile impuse de cinci state UE la importul de cereale ucrainene, în pofida opoziţiei Kievului şi a rezistenţei unei părţi din statele membre, informează AFP.
Twitter va fi interzisă în UE dacă nu combate 'dezinformarea', avertizează un ministru francez
Reţeaua de socializare Twitter riscă să fie interzisă în UE dacă nu aplică normele europene privind combaterea dezinformării, a avertizat luni ministrul francez al tranziţiei digitale, Jean-Noel Barrot, relatează agenţia EFE.
Rusia învinuieşte SUA şi UE pentru provocările din Kosovo
Rusia a învinuit sâmbătă Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) pentru "provocările de la Priştina", condamnând folosirea violenţei de către Kosovo pentru a forţa intrarea primarilor a trei localităţi în primării blocate de minoritatea sârbă, care nu recunoaşte legitimitatea edililor, transmite EFE.
Președinții Germaniei și României s-au întâlnit la Sibiu cu reprezentanţii comunităţii germane. Frank-Walter Steinmeier: Relaţiile noastre sunt strânse și bazate pe încredere. Iohannis: Prietenia româno-germană a ajuns într-un punct fără precedent
Preşedinții Klaus Iohannis şi Frank-Walter Steinmeier au vizitat Sibiul, un oraș cu mulţi etnici germani. Cei doi șefi de stat au discutat cu autoritățile locale, au vizitat un liceu cu predare în limba germană și chiar s-au întâlnit cu elevi din clasa lui Carmen Iohannis, soţia preşedintelui.
Uniunea Europeană şi-a prezentat planurile destinate reducerii preţurilor pentru produsele financiare
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, un pachet privind investiţiile individuale, în ideea de a le oferi investitorilor individuali capacitatea de a lua decizii de investiţii care să fie în concordanţă cu nevoile şi cu preferinţele lor, asigurând totodată tratamentul echitabil şi protecţia adecvată a acestora, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de Agerpres.
Preşedintele Germaniei, vizită de stat în România. Klaus Iohannis: Împreună suntem puternici și putem să asigurăm securitatea țărilor noastre. Frank-Walter Steinmeier: Locul României este în spațiul Schengen și sprijinul nostru va continua
Preşedintele Germaniei a început o în vizită de stat în România și a avut deja convorbiri oficiale cu omologul său român, la Palatul Cotroceni. Klaus Iohannis și Frank-Walter Steinmeier au discutat despre dezvoltarea şi aprofundarea cooperării româno-germane în mai multe domenii - politic, de securitate şi economic. De asemenea, au transmis un mesaj de solidaritate şi sprijin pentru Ucraina şi poporul ucrainean în faţa agresiunii brutale a Federaţiei Ruse. Iohannis și Steinmeier au mai analizat sprijinul şi susţinerea puternice ale celor două ţări pentru Republica Moldova, dar şi evoluţia situaţiei de securitate şi consolidarea Apărării pe Flancul Estic al NATO, în pregătirea Summitului de la Vilnius.
Strategia UE de a crea noi tehnologii divizează statele membre
Comisia Europeană dezvăluie în curând o schemă pentru a-i ajuta pe producătorii europeni. Numai că totul se blochează când vine vorba despre alocări bugetare suplimentare, scrie Politico. Oficialii UE promit să creeze un fond care să asigure că tehnologiile de mâine sunt fabricate în Europa, dar deocamdată nu se știe de unde vor veni banii pentru asemenea investiții.
Marea Britanie: Numai 9% dintre locuitori spun că Brexitul este mai degrabă un succes decât un eşec
Numai 9% dintre britanici consideră acum Brexitul mai mult un succes decât un eşec, indică un sondaj YouGov, informează luni PA Media/dpa.
Ţările UE susţin interzicerea distrugerii articolelor textile nevândute
Guvernele statelor membre UE au căzut luni de acord că blocul comunitar ar trebui să interzică distrugerea articolelor textile nevândute, ca parte a strategiei UE de reducere a deşeurilor printr-o mai mare reutilizare şi reciclare, transmite Reuters.

