Nehammer, cancelarul Austriei: Sistemul UE pentru azil e terminat!

Noi divergențe între liderii de la Bruxelles și oficialii din țările care par că se împotrivesc la orice decizie. Cancelarul austriac susține că sistemul de acordare a azilului în Uniunea Europeană este depăşit. La întâlnirea avută la Viena cu premierul ungar Victor Orban, dar și cu președintele Serbiei, țară aflată pe ruta migranților din Balcanii de vest, s-a desprins o singură concluzie: regulile UE nu trebuie respectate.

Negocieri pentru șefia Băncii Europene de Investiţii (BEI). Italia, Polonia şi Suedia au propus fiecare candidaţi pentru postul de preşedinte

Italia, Polonia şi Suedia au propus fiecare candidaţi pentru postul de preşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI), potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, demarând o rundă iniţială de negocieri în Uniunea Europeană, care ar urma să se intensifice anul viitor când vor începe târguielile pentru poziţiile de top, conform Agerpres.

Proiect european pentru granițe mai sigure. Frontiera de nord a României va fi protejată de încă 100 de polițiști de frontieră și de tehnică specializată

De astăzi frontiera de nord a României va fi protejată de încă 100 de polițiști de frontieră și de tehnică specializată. Acestea vin din partea Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, Frontex. Un prim contingent din cadrul proiectului Centurion, derulat în parteneriat cu Poliția de Frontieră Română, a ajuns la Sighetu Marmației unde s-au făcut și primele teste ale noului sistem integrat de supraveghere a granițelor.

Ultima Oră

Cele mai citite