Luna august se anunță una de vârf pentru turismul de pe litoralul românesc. Hotelurile sunt aproape pline, iar tarifele au fost menținute la nivelul lunii iulie

Începutul lunii august reaprinde speranţele hotelierilor de pe litoral. După o perioadă în care numărul turiștilor a fost mai scăzut ca în alți ani, acum cele mai multe unități de cazare sunt aproape pline, iar telefoanele agențiilor sună în continuu. Estimările specialiștilor arată că luna august este preferata turiștilor, iar în zilele următoare se va înregistra vârful de sezon turistic la mare.

EXCLUSIV | Scăldatul interzis într-una din cele mai frumoase stațiuni de la Mediterană. O conductă pentru evacuarea dejecțiilor s-a spart aproape de țărm

Una dintre cele mai frumoase plaje din Spania a fost închisă din cauza unei contaminări cu dejecţii. Localnicii au povestit că au văzut chiar hârtie igienică plutind în mare, iar rezultatele de laborator au arătat un nivel ridicat de materii fecale în apă. Salvamarii au fost trimişi să ţină turiștii departe de apa contaminată.

România, tot mai atractivă pentru străini. Ministerul Turismului lucrează la o strategie pentru a-i atrage pe pensionarii bogaţi ai Europei. Marele pariu: turismul balneo

Doi din 10 turişti care au vizitat România în luna mai erau străini, de 4 ori mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ministerul Turismului vrea să dezvolte acest segment şi lucrează la o strategie pentru a-i atrage pe pensionarii bogaţi ai Europei să vină la noi în ţară, unde pot face şi tratamente balneo.

Clisura Dunării, magnet pentru turiştii români şi străini

Clisura Dunării este o alternativă pentru turiştii care vor să se bucure de soare, de munte şi de apă, dar fără aglomeraţia de pe litoral sau Valea Prahovei. Aici se pot bucura de linişte, de peisaje frumoase, pot face drumeţii pe munte şi excursii pe Dunăre şi se pot desfăta cu bucate alese. Mulţi revin în fiecare an. Cei care abia acum descoperă zona se declară încântaţi. Printre ei sunt şi mulţi turişti străini. 

Turiștii fug de Mamaia Nord, din cauza prețurilor. O cafea - 20 de lei, un șezlong - 100 de lei, parcarea - 90 de lei/zi

În nordul litoralului prețurile mari au speriat turiștii. Și i-au alungat spre sud. Pe plajele din nordul stațiunii Mamaia, în plin sezon, multe șezlonguri sunt goale, iar la unele terase managerii se plâng că au prea puțini clienți. Unul dintre motive: taxa de parcare extrem de mare. Vizitatorii ajung să platească și peste 90 de lei pe zi pentru o mașină.

Ultima Oră

Cele mai citite