turişti litoral
Mii de turişti se bucură de soare şi de valuri, însă sunt în număr mai mic decât în anii trecuţi, chiar dacă ne aflăm în vârf de sezon. Unii și-au scurtat sejururile și se mulțumesc cu 2-3 zile la mare. Alții mai fac economii cumpărând mâncare de la supermarketuri.
Şezlonguri mai aproape de apă şi pe plajele extinse. Operatorii se așteaptă la un număr mare de turiști
Șezlonguri și umbrele mai aproape de apă. Este vestea bună pentru turiștii care aşteaptă să meargă la mare în stațiunile cu plajele extinse. Mai ales la Mamaia, unde suprafața de nisip a ajuns la peste 250 de metri lățime. Autoritățile și operatorii din turism sunt optimiști și se așteaptă la număr de turişti şi profit comparabile cu anul 2019.
Puțini turiști pe litoral în această primăvară. Unii hotelieri vor deschide unitățile de cazare aproape de mijlocul lunii iunie
Pandemia, războiul din Ucraina, dar și creșterea prețurilor au schimbat comportamentul turiștilor care își petrec vacanțele pe litoral. Cei mai mulți români preferă să achiziționeze sejururi "last minute" și vor servicii de calitate. Cum rezervările au fost afectate de incertitudine, mulți hotelieri au preferat să amâne deschiderea unităților de cazare până la jumătatea lunii viitoare.
Multe hoteluri de pe litoral se pregătesc să își închidă porțile. Administratorii plajelor au început să strângă şezlongurile
Programul "Litoralul pentru toţi" este în toi, însă la mare nu mai e forfota din lunile de vară. Administratorii plajelor au început să strângă şezlongurile şi să reducă activitatea de la terase. Multe hoteluri se pregătesc să îşi închidă porţile.
Turiștii se bucură la malul mării de ultimele zile de vară. Pe 1 septembrie începe și programul "Litoralul pentru toți"
Vara se apropie de final, dar turiștii se despart cu greu de mare. Plajele au fost animate toată ziua, chiar dacă nu s-a putut înota. Au fost valuri mari și curenți puternici, condiții care i-au obligat pe salvamari să arboreze steagul roșu.
Sfârșit de săptămână cu vreme capricioasă la mare. Pentru unii, vacanța de vară abia a început. De la 1 septembrie se schimbă tarifele
Vreme capricioasă pe litoral în acest weekend de vară. Dar turiștii nu s-au speriat, ba chiar s-au bucurat de plajă și mare. Zeci de mii de oameni sunt în stațiunile de la noi, mai ales că au și avantaje: plajele sunt mai libere, iar prețurile reduse. Unii hotelieri au reușit să vândă toate pachetele pentru cazare.
Turiștii de pe plajele din Eforie care încalcă avertizările salvamarilor riscă amenzi
Reguli noi pe litoral. Turiștii care încalcă avertizările salvamarilor pe plajele din Eforie vor fi amendați. Consiliul local a luat această decizie după ce salvamarii au reclamat că tot mai mulţi turişti le ignoră avertismentele şi chiar sunt agresivi. Amenzile pot fi şi de două mii cinci sute de lei.
Cel mai aglomerat weekend, pe litoral. Peste o sută de mii de turiști sunt în stațiunile de la malul mării
În acest sfârșit de săptămână, toate drumurile au dus la mare. Peste o sută de mii de turiști sunt în stațiunile de pe litoral, unde gradul de ocupare este de 75 la sută. Multe dintre hoteluri sunt pline, iar camere libere abia se mai găsesc.
Primul weekend din luna de vârf a sezonului estival a adus și cei mai mulți turiști de până acum, dar și prețuri mai mari
Turiștii s-au bucurat de soare și de mare, chiar dacă ieri a și plouat. Multe hoteluri au fost ocupate în totalitate, iar pe anumite plaje nu se mai găsea un șezlong liber.

