Turcia are interzis la Uniunea Europeană până când președintele Recep Tayyip Erdogan va respecta valorile democratice. Este concluzia europarlamentarilor care cer autorităților de la Ankara să caute alternative pentru a-și îmbunătăți cooperarea cu blocul comunitar.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, anunţă că statele membre vor examina la summitul care începe marţi la Vilnius o simplificare a procesului de aderare pentru Ucraina. Este vorba despre renunţarea la Planul de acţiune pentru aderarea la Alianţă. Ministrul ucrainean de Externe susţine că decizia de eliminare a acestui plan ar fi fost luată. Kremlinul a reiterat că aderarea Ucrainei la NATO ar avea consecinţe negative pentru securitatea europeană.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg s-a întâlnit cu preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, și au susţinut o conferinţă de presă. Cei doi au reacționat la declarația recentă a președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit căreia Ankara va sprijini intrarea Suediei în NATO, dacă Uniunea Europeană redeschide negocierile pentru aderarea Turciei la UE.
Ankara va sprijini intrarea Suediei în NATO dacă Uniunea Europeană redeschide negocierile pentru aderarea Turciei la UE, a declarat, luni, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
Manfred Weber, liderul Partidului Popular European (PPE, de centru-dreapta) - cel mai mare din Parlamentul European - consideră că trebuie să i se pună capăt procesului de aderare a Turciei la UE, în urma realegerii preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, relatează luni DPA.
Consiliul European a aprobat marţi o finanţare de 14,2 miliarde de euro pentru un grup de ţări care speră să adere la Uniunea Europeană, relatează DPA.