transplant
Lovitură cruntă pentru românii care aşteptau cu sufletul strâns un transplant pulmonar salvator. Clinica AKH din Viena a anunţat oficial că nu mai are loc şi pentru pacienţii de la noi din ţară. Ministrul Sănătăţii acuză spitalul din Viena că a reziliat unilateral contractul, fără să aibă acest drept. Iar în acest fel ar fi încălcat legea. Prof. dr. Radu Deac, directorul executiv al Agenţiei Naţionale a Transplantului, a explicat pentru Ora de Ştiri că decizia austriecilor nu a fost una doar pentru români, ci clinica a restrâns transplanturile eliminându-i pe toţi ceilalţi pacienţi străini.
Românii, amânaţi la transplant, la Viena. Pacienţii cred că e efectul scandalului din toamnă, de la Spitalul Sf. Maria
Românii care au nevoie de un transplant de plămâni nu mai sunt primiţi la una dintre cele mai apreciate clinici din Europa. O spun bolnavii, dar şi fostul ministru al sănătăţii, Vlad Voiculescu. E o reacţie la scandalul din toamnă, când managerul Spitalului Sfânta Maria şi primarul Capitalei l-au acuzat pe Voiculescu de direcţionarea pacienţilor către clinica din Viena. Fostul ministru îi va da în judecată pe cei doi, după ce ieri actualul ministru i-a dat dreptate.
Un tânăr din Iaşi a primit un rinichi de la mama sa. Cei doi se recuperează acum la Terapie Intensivă
Un tânăr din Iasi s-a născut a doua oară. A fost salvat de mama lui, care i-a donat un rinichi. Tânărul a avut probleme grave de sănătate, încă de la naştere. Băiatul a fost diagnosticat cu insuficienţă renală cronică încă de când avea doi ani. Până în 2013, a ţinut boala sub control cu ajutorul medicamentelor. În urmă cu trei ani, starea lui s-a agravat. A fost trecut pe lista de aşteptare pentru transplant renal şi a făcut dializă de trei ori pe săptămână, timp de patru ore. După multe analize, s-a aflat că mama lui este singurul donator compatibil. Acum, cei doi se recuperează la Terapie Intensivă.