Muzică pentru cei care nu aud. În România sunt doar doi specialiști care "traduc" muzica

Talent extrem de rar, împărtășit de doi tineri cu suflet mare. Sunt singurii din țară care pot traduce muzică pentru persoanele care nu aud. Ca urmare, oamenii cu acest tip de deficiențe pot să simtă, și ei, bucuria și atmosfera marilor concerte și festivaluri. Deși la noi în țară această meserie este la început de drum, în străinătate este practicată de mulți ani, în state cu standarde ridicate în materie de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Izolați într-o lume greu de înțeles, copiii cu dizabilități de auz au nevoie de ajutor. În România sunt doar 100 de interpreți mimico-gestuali

Pentru că familia nu poate fi tot timpul lângă ei, chiar și o vizită la doctor poate fi un chin în lipsa unui interpret mimico-gestual. O asociație încearcă să le asigure gratuit acest serviciu și atunci când merg la evaluări kinetoterapeutice și logopedice. Părinții vor înțelege astfel mai bine ce înseamnă recuperarea copiilor.

Școala Profesională pentru Deficiențe de Auz "Sfânta Maria" a împlinit 100 de ani. Aniversare cu oaspete regal

S-au împlinit 100 de ani de când în București s-a deschis prima școală de fete surde, aşa se numea în 1919 Şcoala Profesională Specială pentru Deficienţe de auz "Sfânta Maria". Primele donaţii pentru ca şcoala să se poată deschide le-au făcut Regina Maria şi fiica ei, Mărioara, prima Regină a Iugoslaviei. Ea a dat şi numele şcolii, care, la aniversarea centenarului, a ridicat un bust Reginei Mărioara.

Auzul e un dar, nu-l ignora! Campania TVR intră în a doua etapă

Copiii care se nasc cu probleme de auz pot duce o viaţă normală! Strigătul lor trebuie doar să fie auzit! TVR s-a implicat deja prin campania "Auzul e un DAR, nu-l ignora". E un efort pe care-l facem cu partenerii de la Ascociaţia Audiologilor din România. Vrem ca toate maternităţile de la noi să primească aparate de testare auditivă. Câteva zeci de mii de euro au fost strânşi din donaţii, iar de astăzi se alătură demersului nostru şi Romfilatelia, care a distribuit în oficiile poştale plicuri cu mesajele campaniei.

Ultima Oră

Cele mai citite