subvenţii
Cultivatorii de roşii, vizaţi de subvenţia oferită de stat, mai au la dispoziţie două zile pentru a obţine banii. Până acum, au făcut cereri în acest sens aproape 3.000 de fermieri. Producătorii se plâng însă de tot felul de piedici: de exemplu, le-a fost greu să obţină, în pieţe, ştampilele şi documentele care atestă că au vândut cantitatea necesară pentru a avea dreptul la aceste subvenţii.
Ajutoare de la buget pentru fermieri care cresc porci. Măsura a fost adoptată de deputați
Producătorii români de carne de porc vor primi, anul acesta, ajutoare de la buget în valoare de 86 de milioane de euro. Măsura e prevăzută într-o lege inițiată de PSD și adoptată de Camera Deputaților. Proiectul a trecut cu o largă majoritate. Singurele voturi împotrivă au venit de la USR.
Ultima zi de depunere a cererilor pentru subvenții. Angajaţii APIA au lucrat şi în weekend
Este ultima zi în care fermierii pot depune cererile pentru subvenția oferită de stat pentru creșterea animalelor sau cultivarea terenurilor. Pentru ca toate solicitările să fie depuse la timp, angajaţii APIA au lucrat şi în weekend.

