Prefectul Capitalei, Alin Stoica, despre declararea stării de alertă în Sectorul 1: Voi veni mâine cu o decizie, după ce voi primi raportul Gărzii de Mediu

Războiul generat de neridicarea gunoaielor din Sectorul 1 a intrat într-o nouă fază. După o întâlnire cu ministrul Mediului, Clotilde Armand cere din nou instituirea stării de alertă în sector. Prefectul Capitalei a amânat pentru mâine decizia aşteptată de edil. În ultima săptămână, poliţia locală a amendat societatea de salubrizare Romprest cu 160 de mii de lei pentru nerespectarea contractului de colectare deșeurilor.

Liber la pelerinaje și procesiuni religioase, cu respectarea măsurilor de protecție

Autorităţile au dat liber la organizarea pelerinajelor și procesiunilor religioase, dar cu respectarea măsurilor de protecție. O veste bună pentru credincioși, care anul trecut nu au putut participa la aceste evenimente. Mai ales că în 22 mai va avea loc pelerinajul credincioşilor romano-catolici de Rusalii, la Şumuleu Ciuc.

Președintele Klaus Iohannis: Acest nou val poate fi chiar ultimul. Nu putem renunța la prudență chiar acum. Nu există motive care să ne determine să nu folosim toate vaccinurile aprobate la nivel european

Președintele Klaus Iohannis a lansat astăzi un nou apel către populație să continue să respecte regulile sanitare, în contextul presiunii tot mai mari pe secțiile de terapie intensivă. "Șansa de a scăpa de pandemie e cu fiecare zi mai aproape și nu putem renunța la prudență chiar acum", a avertizat Klaus Iohannis, la finalul unei întâlniri cu reprezentanții guvernului.

În urmă cu un an, românii trăiau prima zi de stare de urgență de după 1990. Cum arată situația în țară după un an de pandemie

Astăzi, acum un an, România experimenta prima stare de urgență de după 1990. Restricții, militari pe străzi, orașe goale, ordonanțe militare, polițiști și jandarmi la întrările și ieșirile din oraș. A fost, vreme de două luni, o Românie pustie la exterior. Dar, în interior, fierbea de griji. Apoi restricții mai blânde au fost impuse și ridicate de mai multe ori, dar momentul acela va rămâne în istorie - 16 martie 2020.

Ultima Oră

Cele mai citite