Florian Coldea, găsit nevinovat de comisia de anchetă, nu acceptă repunerea în funcţie. Directorul SRI a cerut însă trecerea lui în rezervă

Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig, a solicitat președintelui Klaus Iohannis trecerea în rezervă a generalului Florian Coldea, după ce acesta a cerut doar eliberarea din funcţie şi punerea la dispoziţia şi nevoile instituţiei. Comisia de anchetă din cadrul SRI îl găsise nevinovat pe acesta, iar Biroul Executiv al SRI propusese repunerea sa pe funcţie. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele care îl privesc pe generalul Coldea: eliberarea din funcţie şi trecerea sa în rezervă.

Prima şedinţă a Comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI. Reacţii după anunţul privind rezultatele anchetei în cazul Coldea

Noua comisie parlamentară pentru controlul Serviciului Român de Informaţii s-a întrunit în prima şedinţa de lucru, după ce luni seară au fost votate componenţa şi conducerea forului. Actuala majoritate parlamentară nu se declară mulţumită cu concluziile formulate de SRI cu privire la activitatea fostului prim adjunct Florian Coldea, a transmis Marius Vulpe pentru Telejurnal.

Generalul Florian Coldea - Întâi la Cotroceni, apoi suspendat

SRI şi SIE, subiecte tabu pe agenda publică în ultimii ani, au ajuns în prim plan. Dacă la SRI, suspendarea lui Florian Coldea s-a rezolvat deocamdată prin preluarea atribuţiilor acestuia de către directorul Eduard Hellvig, despre SIE nu mai vorbeşte nimeni. Serviciul de Informaţii Externe nu are şef civil de câteva luni, după retragerea lui Mihai Răzvan Ungureanu, şi este condus de prim-adjunct. Soarta lui Florian Coldea este acum la mâna unei investigaţii interne. Cert este că înainte să fie suspendat, generalul a avut o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis.

Florian Coldea, numărul 2 în SRI, suspendat şi anchetat. Comisie specială de verificare a eventualelor încălcări ale legii

Cutremur la vârful Serviciului Român de Informaţii! Florian Coldea, prim adjunct al directorului, a fost suspendat din funcţie şi este anchetat de o comisie internă. Numărul 2 în SRI se află în centrul unui scandal declanşat de fostul deputat Sebastian Ghiţă, dispărut de aproape o lună. El a povestit prin intermediul unor înregistrari despre presupusa prietenie dintre cei doi şi vacanţe petrecute cu familiile în Seychelles, Toscana sau Disneyland.

Ultima Oră

Cele mai citite