UPDATE Proiectul legii bugetului a fost transmis Parlamentului. Votul final ar urma să fie dat marți, 2 martie

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au stabilit parcursul calendaristic pentru bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale. Până joi dimineață, grupurile parlamentare pot depune amendamente la proiectul trimis de Guvern, iar joi după-amiază încep dezbaterile. Discuțiile vor dura până sâmbătă după-amiază. Votul final ar urma să fie dat marți, pe 2 martie.

Florin Cîțu, în Parlament: Avem un buget echilibrat, credibil, construit în jurul investițiilor. Marcel Ciolacu: Dvs nu vreți nicio reformă, pentru că nu aveți nicio viziune

Premierul Florin Cîţu a participat luni după-amiaza, în plenul Camerei Deputaţilor, la „Ora prim-ministrului”, la solicitarea grupului parlamentar al PSD. Tema propusă de social-democrați a fost „Bugetul tăierilor: moartea economică a României”. TVR1 și TVRplus au transmis în direct dezbaterile din Parlament.

UPDATE Guvernul a aprobat forma finală bugetului pentru 2021, cu avizul Consiliului Legislativ. Legea bugetului de stat și legea bugetului asigurărilor sociale vor fi trimise marți către Parlament

Guvernul a aprobat, în ședința de luni seara, proiectul Legii bugetului de stat pentru 2021 în forma finală, cu avizul Consiliului Legislativ. Bugetul ajunge în această săptămână în Parlament. Cel mai probabil, proiectele de lege vor fi trimise marți către Parlament, a anunțat președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.

Bugetul pe 2021 - urmează faza pe Parlament. Se anunță discuții aprinse pe tema cheltuielilor publice. Opoziția a pregătit mii de amendamente. O surpriză și dinspre PNL

Bugetul pentru acest an intră în dezbaterea Parlamentului cu o întârziere de câteva săptămâni. Opoziția a anunțat că va depune câteva mii de amendamente, inclusiv pentru salariile bugetarilor, veniturile pensionarilor și alocațiile copiilor. Premierul e așteptat chiar luni în Parlament la dezbaterile politice cerute de PSD.

Proiectul de buget pe 2021 a fost aprobat de Guvern. Cîțu: Bugetul rămâne în parametrii inițiali și merge la Parlament pentru dezbatere

Proiectul legii bugetului de stat pe anul în curs a fost adoptat cu ținta de deficit de 7,16% anunțată anterior. Din fondul de rezervă au fost făcute câteva transferuri pentru finanțarea unor obiective de investiții care erau cuprinse în unele anexe, a precizat premierul Florin Cîțu, la finalul unei ședințe de guvern convocate special pentru aprobarea bugetului de stat pe anul în curs. Realocările sunt pentru Ministerul Sănătății și pentru Ministerul Transporturilor.

Premierul Florin Cîțu: Deficitul bugetar rămâne aşa cum am stabilit, sunt modificări poate în interior, alocări diferite. Ședința de guvern pentru aprobarea bugetului, vineri după-amiază, după întrunirea CSAT

Proiectul legii bugetului de stat va fi aprobat cu o ţintă de deficit de 7,16% şi cu aceiaşi parametri de cheltuieli şi venituri, a declarat joi prim-ministrul Florin Cîţu. Proiectul urmează să fie aprobat vineri, într-o ședință de guvern.

Ultima Oră

Cele mai citite