Medici: Găsirea unui loc la Terapie Intensivă, un adevărat calvar. Tot mai puține paturi libere în ţară. Spitalul modular Lețcani, închis din 14 ianuarie

Luni la prânz mai erau libere doar 6 locuri la Terapie Intensivă pentru bolnavii de COVID 19 în ţară. Deja, unitatea mobilă de reanimare de la Iaşi are ocupate 10 din cele 12 locuri, 5 bolnavi fiind transferaţi din alte judeţe. Una dintre soluţiile de suplimentare a numărului de paturi pentru bolnavii în stare critică luată în discuţie este redeschiderea Terapiei Intensive a Spitalului de la Lețcani. Aici însă, chiar dacă s-ar remedia problemele semnalate de corpul de control al Ministerului Sănătăţii, nu există personal suficient pentru îngrijirea pacienţilor.

Pacienții COVID de la Spitalul modular de la Lețcani stau în frig. Fluctuațiile de curent opresc sistemele de climatizare

Problemele de la Spitalul modular din Leţcani, unde sunt trataţi bolnavi de COVID, par fără sfârşit. Există riscul blocării activităţii pentru că pacienţii îndură frigul în saloane. Sistemele de climatizarea se opresc frecvent din cauza fluctuaţiilor de curent. Deşi problema a fost identificată de mai multă vreme, încă nu a fost găsită şi o rezolvare. Nu se ştie dacă instalaţiile vor funcţiona la sfârşitul săptămânii când au fost anunţate temperaturi de minus 10 grade.

Spitalul mobil pentru bolnavi COVID de la Lețcani, funcțional pe jumătate

Spitalul mobil pentru bolnavii COVID 19, de lângă Iași, cel mai mare din Moldova, care ar fi trebuit să rezolve criza locurilor de la ATI, nu reușește să fie o soluție în plin val doi de pandemie. Unitatea de Terapie Intensivă nu este funcțională. Și chiar dacă tehnic va fi utilată miercuri doar 24 de pacienți în stare gravă vor putea fi internați pe secția ATI.

Ultima Oră

Cele mai citite