15 august, Sfânta Maria Mare - pelerinaje religioase şi tradiţii populare

Pentru ortodocşi este ziua Adormirii Maicii Domnului, iar pentru catolici a Înălţării Fecioarei Maria, când se celebrează „moartea” şi înaltarea ei cu trupul la cer. În calendarul popular, de Sânta Maria Mare, se marchează trecerea de la vară la toamnă, iar marinarii sărbătoresc de ziua ocrotitoarei lor, Ziua Marinei. În 15 august este şi onomastica a peste 2 milioane de români.

Salarii în avans pentru angajații din 20 de instituții

Angajații din ministere își vor primi salariile pentru luna iulie, mai devreme. Potrivit unui ordin al Ministerului Finanțelor, angajații  din 20 de instituții publice și ministere își vor incasa lefurile, până la sfârșitul acestei săptămâni.

Ultima Oră

Cele mai citite