scandal
Partidul de guvernământ polonez Lege şi Justiţie (PiS) a avertizat luni că îşi va exercita dreptul de veto pentru a bloca iniţiative ale Uniunii Europene, în cazul în care Comisia Europeană nu va debloca fondurile destinate Poloniei în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, relatează agenţia EFE.
Taiwan: Avionul lui Nancy Pelosi bate recordul pe un site de urmărire a zborurilor
Zborul care a dus-o marţi pe preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, la Taiwan, a fost cel mai urmărit din istoria Flightradar24, potrivit site-ului de urmărire a zborurilor, transmite AFP.
Publicație de opoziție din Ungaria: Televiziunea de stat din Rusia a fost complet impresionată de discursul lui Orbán de la Băile Tuşnad. Declaraţiile rasiste ale premierului ungar nu au fost prezentate în emisiune
Vestea discursului de la Universitatea de Vară „Tusványos” a ajuns şi în Rusia, mai exact, la televiziunea de stat. Vladimir Soloviov a difuzat acea parte din discurs în care premierul ungar a spus că dacă Trump și Merkel ar fi rămas la putere în Statele Unite și în Germania, nu ar fi fost război, „dar nu am fost atât de norocoși”, relatează publicația de opoziție Nepszava, citată de Rador.
Demolarea unei clădiri istorice din Fălticeni, oprită temporar după ce un profesor s-a urcat pe zidurile acesteia
Lucrările de demolare a unei clădiri din municipiul Fălticeni au fost oprite, luni, după ce un profesor, Ion Ilișescu, a recurs la un gest extrem și s-a urcat pe zidurile acesteia. În cauză este vorba despre demolarea Casei Morțun, de pe str. Maior Ioan, nr. 11, din municipiul Fălticeni, construită în anii 1800, clădire în care a funcționat și un dispensar uman, relatează Monitorul de Suceava.
Proteste în SUA după decizia Curții Supreme privind avortul. Biden a catalogat decizia drept o tragică eroare, în timp ce republicanii au salutat-o ca pe o victorie
Decizia Curții Supreme a Statelor Unite de a elimina dreptul constituțional la avort a scos în stradă zeci de mii de oameni și a transmis o undă de soc în societatea americană și în lume. Potrivit analiștilor se așteaptă ca jumătate din statele americane să restricționeze și chiar să interzică total această procedură medicală. Președintele Joe Biden a catalogat decizia drept o tragică eroare, în timp ce republicanii au salutat-o ca pe o victorie.
Un bărbat a murit și doi au ajuns la spital după o bătaie în stradă, într-o localitate din județul Constanța
Un bărbat a murit luni seară după o bătaie în plină stradă care a avut loc în localitatea Cogealac, județul Constanța.
CONSTANȚA | Instanța a decis că o biserică trebuie demolată. Ce spun reprezentanții Patriarhiei Române
O biserică din Constanța va fi demolată după ce judecătorii au decis că a fost construită ilegal pe un trotuar.
VIDEO Nunta lui Britney Spears cu Sam Asghari: Fostul soţ al vedetei a întrerupt evenimentul şi a fost arestat
Superstarul pop Britney Spears se pregătea să se căsătorească, joi, în apropiere de Los Angeles, însă evenimentul fericit a fost întrerupt de fostul ei soţ, Jason Alexander, care a apărut neinvitat la ceremonie, informează mass-media americane, potrivit AFP.
Traian Băsescu: Nu am niciun regret personal după locuinţa statului, mi-am cumpărat un apartament foarte frumos, nu stau în mila statului român
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, joi, într-un interviu acordat Realitatea Plus TV, că nu are niciun regret personal după locuinţa statului şi că şi-am cumpărat un apartament foarte frumos astfel că nu stă în mila statului român. RA-APPS a fost cea mai decentă instituţie, a lucrat cu legea, a spus el despre decizia de eliberare a vilei de protocol. ”Ce-mi dă statul am să-i dau şi eu”, a afirmat Băsescu.

