scafandri
Un bărbat de 48 de ani este căutat de scafandri, pe Dunăre, în Hârșova, după ce a dispărut în timp ce se afla la pescuit cu un amic. Fiecare se afla în câte o barcă, la câțiva metri distanță unul față de altul.
S-a dat oficial startul minivacanței! La malul mării nu vor mai fi petreceri zi și noapte. Turiștii care ajung pe litoral pot să se și vaccineze
Românii care și-au făcut rezervări la mare și la munte s-au încolonat, așa cum e deja tradiția, pe drumurile țării, spre destinațiile alese. Pe litoral sunt așteptați 35 de mii de turiști, iar cei mai mulți s-au cazat de astăzi. Fie că vor face plimbări cu ambarcațiunile, fie se vor relaxa pe plajă sau la terasă, toți vor avea de respectat reguli stricte. Peste o mie de polițiști și jandarmi monitorizează stațiunile. Iar cei care vor să se vaccineze anti-COVID pot merge și la mare, într-un centru special deschis.
Reguli pentru cei care merg de Paști la malul mării. Cu excepția nopții de Înviere, turiștii trebuie să fie în unitățile de cazare la ora 22.00
Zeci de mii de turiști sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână pe litoral. În noaptea de Înviere vor putea merge doar la biserică, nu și pe plajă.
Litoralul se pregătește pentru turiștii care aleg să petreacă aici minivacanța de Paști și de 1 Mai
Se curăţă plajele, în timp ce în hoteluri se pun la punct ultimele detalii. Chiar dacă anul acesta nu va fi nici pe departe atmosfera obișnuită de la început de lună mai, cei mai mulți oaspeți sunt așteptați tot în Vama Veche.
Trei minute de tango subacvatic, un proiect realizat de 120 de scafandri
Un film de trei minute realizat de scafandri profesioniști face înconjurul lumii. E un tango uluitor dansat sub apă.

Peste 700 de militari participă la exercițiul Poseidon 21 din Marea Neagră. Sunt implicate forțe din România, Statele Unite ale Americii, Bulgaria, Franţa, Grecia, Spania şi Turcia
Forţele Navale Române organizează în perioada 26 februarie - 6 martie aplicaţia "Poseidon 21", primul exerciţiu multinaţional întrunit din anul 2021, la care participă peste 700 de militari români şi străini. Vor fi utilizate 13 nave militare, 9 aparate de zbor, o autospecială de intervenţie pirotehnică şi un robot subacvatic telecomandat.
Viața, între risc și pasiune. Etapele pregătirii unui scafandru de luptă
Se pregătesc intens pentru intervenții subacvatice și operații militare complexe. Sunt conștienți de riscurile la care se expun și știu bine că, în adâncuri, chiar și cea mai mică greșeală le poate fi fatală. De cele mai multe ori, scafandrii militari duc o luptă chiar cu ei înșiși, cu propriul corp, cu natura. Cu toate acestea, pasiunea face ca fiecare risc să merite.
Pelerinaj subacvatic în Marea Adriatică. Scafandri din întreaga lume vizitează statuia Sfântului Nicolae, aflată la 17 m adâncime
Într-o mică așezare de la malul Mării Adriatice, în Croația, are loc an de an un pelerinaj mai puțin obișnuit. Vin scafandri din întreaga lume și se scufundă 17 metri adâncime. Acolo, pe fundul mării, se află o statuie a Sfântului Nicolae, patronul orașului.
O fetiţă de 8 ani dispărută în apele râului Moldova este căutată de scafandri
Micuţa venise cu o mătuşă şi câţiva verişori la Roman, la un bâlci. După aceea au mers pe malul râului, iar fetiţa a intrat în apă, chiar dacă nu ştia să înoate.