Rusia
A patra săptămână de război a început cu un atac al ruşilor în vestul Ucrainei, la Liov. Au distrus o fabrică de lângă aeroportul oraşului. Au continuat bombardamentele şi la Mariupol unde peste o mie de oameni sunt de 2 zile captivi în subsolul unui teatru distrus de armata rusă, dar şi la Kiev unde mai multe blocuri au fost avariate. În capitala Ucrainei a fost astăzi şi procurorul european Laura Codruţa Kovesi. Asta în timp ce la Moscova, Putin a vorbit la un uriaş concert patriotic prin care s-a marcat anexarea Crimeei. Într-o discuţie telefonică, preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, i-a cerut omologului chinez, Xi Jinping, să nu acorde ajutor militar sau financiar Rusiei. Biden l-a avertizat că, în caz contrar, vor exista repercursiuni serioase.
Vladimir Putin: "Restricţiile adoptate împotriva Rusiei creează numeroase probleme, însă asta nu e totul, pentru că ele deschid de asemenea noi posibilităţi"
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat joi că sancţiunile occidentale masive adoptate împotriva Moscovei iau o mare povară de pe umerii companiilor ruse, care se pot acum instala "liniştite" în peninsula ucraineană anexată Crimeea, relatează AFP.
Rusia reiterează că ţările care trimit arme Ucrainei îşi creează singure "probleme directe"
Rusia a avertizat joi că ţările care trimit arme Ucrainei, printre care a menţionat Slovacia, îşi creează singure "probleme directe", informează EFE.
Zelenski a susținut un discurs în Bundestag. Președintele ucrainean a îndemnat Germania să dărâme noul zid ridicat în Europa prin invazia rusă: "Acest zid se înalţă cu fiecare bombă"
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat joi Germania să dărâme noul zid ridicat în Europa împotriva libertăţii odată cu declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, informează AFP.
Serviciul Militar de Informaţii britanic: Invazia rusă este în mare parte oprită pe toate fronturile
Invazia rusă în Ucraina a fost în mare parte oprită pe toate fronturile, forţele ruse suferind în ultimele zile pierderi grele şi avansând foarte puţin la sol, pe mare sau în spaţiul aerian, a anunţat joi Serviciul Militar de Informaţii al Regatului Unit, informează Reuters.
Procurorii polonezi au strâns peste 300 de declaraţii ale martorilor privind crime de război în Ucraina
Procurorii polonezi au colectat peste 300 de declaraţii ale martorilor în cadrul unei anchete cu privire la crimele de război comise de forţele ruse în Ucraina, a anunţat ministrul justiţiei polonez Zbigniew Ziobro, citat joi de thenews.pl, informează Agerpres.
21 de morți şi 25 de răniți în atacul de la Merefa, regiunea Harkov.
La Kiev bucăţi dintr-o rachetă rusească au lovit un bloc de apartamente. O persoană a murit iar alte trei au fost rănite. Ruşii au distrus de asemenea şi o piaţă din Harkov. Cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa acolo. Pe front ruşii pierd teren. Batalionul ucrainean Azov al Gărzii naţionale a dat publicităţii imagini din dronă în care se poate vedea cum un tanc rus este distrus la intrarea în Mariupol. Primarul oraşului, răpit de ruşi, a fost eliberat şi a vorbit la telefon cu preşedintele Zelenski. Preşedintele ucrainean şi-a continuat seria de discursuri în parlamentele lumii cu o intervenţie în Budestag, unde a făcut apel la ajutor imediat.Se aşteaptă în continuare o soluţie diplomatică la conflict. Ministrul turc de externe s-a deplasat la Moscova şi Kiev pentru a facilita o încheiere cât mai rapida a ostilităţilor. Oamenii continuă să fugă din Ucraina. Gara din Odesa a fost luată cu asalt de locuitori ai oraşului vecin, Mikolaiv, aflat sub asaltul armatei ruse.
ARTROM Slatina și Reșița nu au plătit salariile celor 2.400 de angajați, iar funcționarea uzinelor este pusă sub semnul întrebării, după sancțiunile aplicate oligarhilor ruși
Efectele blocării conturilor oligarhilor ruși se resimt și la societățile pe care aceștia le dețin în România. ARTROM Slatina și Reșița nu au plătit salariile celor 2.400 de angajați, iar funcționarea uzinelor este pusă sub semnul întrebării. Situația s-ar putea rezolva însă curând, pentru că acționarul principal rus s-a retras. În paralel, guvernul pregătește un pachet de măsuri pentru cei afectați de sancțiunile impuse Rusiei.
Curtea Internațională de Justiție de la Haga a decis ca Rusia să înceteze imediat ostilitățile în Ucraina
Hotărârea a fost luată cu o majoritate de 14 voturi din 16. Este primul verdict al unui tribunal internațional de la izbucnirea războiului cu aproape trei săptămâni în urmă.

