Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, contractul de finanţare, în valoare de 600 de milioane euro, între România şi Banca Europeană de Investiţii, pentru construcţia Autostrăzii A7.
Verificată a fost secțiunea 4 dintre Tigveni și Curtea de Argeș, pe care autoritățile speră să putem circula mai devreme de 2027. Peste jumătate dintre lucrările de pe acest segment sunt deja terminate, deși au existat întârzieri mai bine de 2 ani.
Sperăm la încă o autostradă în România. Proiectul prin care Sibiul va fi legat de Brașov printr-un drum de mare viteză a făcut miercuri primul pas. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și un constructor turc au semnat contractul pentru începerea lucrărilor la tronsonul 3, de 17,6 km. Termenul contractual este de 48 de luni. Constructorul susține că și-a propus să termine mult mai repede.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţă că a dat startul pentru pregătirea tehnică a autostrăzii Ploieşti-Braşov (A3). "Această autostradă trebuie pregătită fără cusur din punct de vedere al documentației tehnice și studiilor de teren. Nu ne mai permitem întârzieri", a avertizat ministrul.