Pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, Partidul Național Liberal speră să atragă din electoratul celorlalte partide, astfel încât Klaus Iohannis să obțină un scor mare.
După închiderea urnelor, a început numărătoarea voturilor, apoi buletinele au fost predate Birourilor Electorale Județene sau de sector. În unele locuri, procesul a mers rapid, în altele s-au format cozi.
Biroul Electoral Central a anunțat, luni, rezultate oficiale, după numărarea voturilor din 99,09 la sută din secțiile de votare. Klaus Iohannis a obținut 37,49% din voturi, Viorica Dăncilă 22,69%, iar Dan Barna 14,73% din voturi.
Autoritatea Electorală Permanentă a centralizat datele transmise de secțiile de votare. Informațiile au fost mult mai repede coroborate, datorită faptului că datele au fost trimise direct din sistemul pe tablete către Biroul Electoral Central.