Cetăţean al Republicii Moldova, răpit din centrul Chișinăului

Un cetăţean al Republicii Moldova a fost răpit, ieri, din centrul orașului Chișinău și nu se mai știe nimic despre el. Procurorii au deschis un dosar penal și au reținut trei suspecți care l-ar fi luat pe bărbat cu forţa de pe stradă pentru o presupusă infracțiune.

Republica Moldova denunţă intrarea unei drone în spaţiul său aerian

Republica Moldova, afectată de invazia rusă a statului vecin Ucraina, a denunţat luni ceea ce a considerat că este o încălcare a spaţiului său aerian de către o dronă şi a indicat că discută cu aliaţii săi cu privire la modalităţi de consolidare a apărării antiaeriene, relatează Reuters.

Republica Moldova livrează primele 3 milioane de metri cubi de gaze în Transnistria

Compania mixtă moldo-rusă Moldovagaz a livrat sâmbătă primul volum de 3 milioane de metri cubi de gaze naturale către regiunea separatistă Transnistria din estul Republicii Moldova, prima de la oprirea tranzitului de gaze prin Ucraina, la 1 ianuarie, a anunţat compania, citată de Reuters.

Procentul cetăţenilor care declară că vorbesc limba română a crescut cu 8 puncte în ultimii zece ani

Numărul de cetăţeni ai Republicii Moldova cu reşedinţă permanentă pe teritoriul republicii care au declarat limba română drept limbă maternă a crescut în ultimii zece ani cu 8,1 puncte procentuale, de la 23,2% la 31,3% în prezent, arată datele preliminare ale Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor 2024, prezentate joi la Chişinău de Biroul Naţional de Statistică, informează Deschide.md şi Radio Chişinău.

Chișinăul a transmis Tiraspolului o nouă ofertă pentru rezolvarea crizei energetice

Autoritățile Republicii Moldova au transmis responsabililor de la Tiraspol o scrisoare conținând cea mai recentă propunere pentru soluționarea crizei energetice din regiunea transnistreană, iar Chișinăul a declarat că este în așteptarea 'unei decizii cumpătate, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului', relatează portalul NewsMaker.
Echipament gaze naturale. Hub gaze naturale

Republica Moldova: Tiraspolul acceptă ca gazele să-i fie livrate prin Moldovagaz

Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunţat că este de acord ca gazele să fie livrate Transnistriei prin intermediul companiei Moldovagaz, dând asigurări că administraţia sa "garantează plata", şi a cerut Chişinăului să "îşi respecte promisiunile", transmite luni portalul NewsMaker.

Cinci noi poduri peste Prut vor conecta România de Republica Moldova în următorii ani

Dintre cele cinci poduri peste Prut vor conecta România de Republica Moldova în umatorii ani, cel mai important este cel de la Ungheni, care va avea regim de autostradă. Autorizațiile de construcție sunt în curs de eliberare, iar finalizarea este estimată pentru anul viitor. Celelalte patru poduri sunt deocamdată în faza studiului de fezabilitate. Noile legături rutiere între cele două țări ar urma să faciliteze traficul la frontiera și să dezvolte relațiile economice.

Ultima Oră

Cele mai citite