Copiii Reginei Elisabeta a II-a s-au reunit la catafalcul mamei lor, pentru un priveghi princiar. Britanicii continuă să vină în valuri la Westminster Hall, ca să-și prezinte omagiile

Regele Charles al III-lea şi frații săi s-au recules la catafalcul Reginei Elisabeta a II-a. Alături de monarh au fost Prinţesa Anne şi prinții Andrew şi Edward. Ceremonialul a durat 10 minute. În tot acest timp a continuat pelerinajul britanicilor care au așteptat ore în șir pentru a-și lua rămas bun de la fosta suverană. În mod excepțional, Prințul Andrew a primit dreptul de a purta uniformă militară. Andrew era în rândurile armatei în timpul războiului din Falkland, dar regina i-a retras gradele militare în urma unor scandaluri care au afectat imaginea familiei regale. Sâmbătă seară va fi rândul nepoților să se reculeagă la sicriul Reginei. Prinții William și Harry vor fi însoțiți de cei șase verișori.

CORESPONDENȚĂ DE LA LONDRA Lacrimi și reverențe pentru Regina Elisabeta a II-a. "Nu simţi că eşti în faţa unui sicriu. E mai mult decât atât. E o prezenţă. O prezenţă foarte frumoasă”

Străzile Londrei au devenit un furnicar cu sute de mii de oameni veniţi să-i aducă Reginei un ultim omagiu. Coada de la Westminster Hall, locul unde a fost depus sicriul cu trupul neînsufleţit, se întinde deja pe câţiva kiometri. Oamenii stau la rând inclusiv peste noapte și, nici așteptarea, nici ploaia nu-i sperie. Vlad Ungar şi Dragoş Stoian au stat astăzi de vorbă cu câţiva dintre cei care i-au adus un ultim omagiu Reginei Elisabeta a II-a.

Mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Reginei Elisabeta la Westminster Hall, într-o coloană de 20 de kilometri

Mii de oameni continua să vină în pelerinaj la Palatul Westminster. Cu toții vor să-i spună "Adio" Reginei lor și să-i aducă un ultim omagiu. Șirul de oameni care așteaptă răbdători să ajungă la catafalc depășește mai mulți kilometri. Între timp, au început repetiţiile pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Azi noapte, militarii au făcut prima repetiție, la Londra. Funeraliile regale de stat au loc luni şi reprezintă cel mai amplu şi cel mai complex eveniment din istoria Londrei. Până la funeralii, timp de patru zile, britanicii vin la catafalc. Mii de oameni aşteaptă să poată intra în Westminster Hall, acolo unde se află sicriul reginei.

CORESPONDENȚĂ DE LA LONDRA Britanicii își iau rămas bun de la Regina Elisabeta a II-a: Pentru noi, ea a însemnat stabilitate, pace, gândire raţională, o prezenţă constantă

În aplauzele a sute de mii de oameni. Aşa a fost ultimul drum al Reginei Elisabeta de la Palatul Buckingham la Westminster Hall. Încă de dimineaţă britancii și-au ocupat locurile pe traseul pe care urma să îl parcurgă cortegiul funerar pentru a putea să își ia rămas bun de la Regină.

Ultima Oră

Cele mai citite