Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a declarat luni dimineaţa într-o postare pe X că personalul forţelor aeriene ale Iordaniei au lansat la miezul nopţii un ajutor medical urgent spitalului de campanie iordanian din Gaza, informează Reuters. Acțiunea s-a făcut "în coordonare" cu armata israeliană, a anunţat luni dimineaţa un purtător de cuvânt al forţelor armate israeliene, informează AFP.
Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei va pleca sâmbătă într-un turneu european spre a strânge sprijin pentru încetarea 'războiului asupra Gazei' al Israelului, a declarat ministrul de externe, Ayman Safadi, pentru media de stat, informează Reuters.
Discuțiile, la care au participat și ministrul Agriculturii, Petre Daea, alături de ambasadorul Regatului Hashemit al Iordaniei la București, E.S.Sufyan Al-Huneafat, s-au axat îndeosebi pe dezvoltarea relațiilor comerciale în domeniul agriculturii, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Suveranul a întâmpinat Familia Regală Română la intrarea în Palat, lucru care se întamplă rar. La întâlnire au participat câţiva membri ai guvernului şi ai Curţii Regale iordaniene.