război ucraina
Preşedintele polonez consideră că afirmaţiile premierului cu privire la faptul că Varşovia nu va mai transfera arme Kievului au fost interpretate greșit. Declaraţia vine după câteva zile de confruntări verbale la distanţă între Kiev și Varşovia, provocate de scandalul cerealelor. Polonia a prelungit unilateral interdicţia asupra importului de produse agricole ucrainene. Preşedintele Volodimir Zelenski a spus de la tribuna ONU că o asemenea decizie ar servi intereselor Rusiei.
Uniunea Europeană eliberează o nouă tranşă, de 1,5 miliarde de euro, din ajutorul pentru Ucraina. Banii, destinați plății salariilor, pensiilor, menținerii serviciilor publice
Comisia Europeană a eliberat vineri o nouă tranşă, de 1,5 miliarde de euro, din pachetul de ajutor financiar de 18 miliarde de euro pe care Uniunea Europeană îl acordă anul acesta Ucrainei pentru ca Kievul să poată plăti salariile şi pensiile şi să menţină funcţionale serviciile publice pe timp de război, relatează agenţia EFE.
Ucraina a lovit în Crimeea Statul Major al Flotei Rusiei din Marea Neagră. Comandantul Forţelor Aeriene ucrainene i-a lăudat public pe piloţii avioanelor care au lansat rachetele în această operaţiune
Ucraina a lovit cu rachete, vineri, Statul Major al Flotei Ruse din Marea Neagră, situat în centrul oraşului Sevastopol, Crimeea. Imaginile postate de surse diferite arată o clădire distrusă în urma atacului. Un militar rus a fost dat dispărut, a anunţat Moscova, în timp ce Ministerul ucrainean al Apărării a confirmat că a fost "o lovitură reuşită". Unele canale de presă ucrainene relatează vineri seară că însuși comandantul Flotei, viceamiralul Viktor Sokolov, ar fi fost ucis în atac. Nu există însă nicio confirmare oficială nici din partea Rusiei, nici din partea Kievului.
Politico: Aliații intransigenți ai Kievului se clatină
Președintele rus, Vladimir Putin, nu și-a ascuns prea mult planul de a menține presiunea asupra Ucrainei până când se rupe hotărârea Occidentului. La peste 500 de zile de la declanșarea războiului de agresiune, acum are motive să creadă că lucrurile evoluează așa cum spera, chiar dacă evenimentele nu se desfășoară exact cum și-ar fi imaginat, scrie POLITICO.
Se disipează tensiunile regionale pe marginea importului de cereale ucrainene. Un sistem de licențe, convenit cu Slovacia și cu Polonia
Relațiile tensionate ale Ucrainei cu vecinii săi din cauza interdicției importurilor de cereale încep să revină la normal. Slovacia a anunțat că a ajuns la un acord cu autoritățile de la Kiev ca toate importurile alimentare să se facă printr-un sistem de licențe, în limita unor cote care să nu afecteze piață internă slovacă.
De la cereale la arme. Ultimele replici în scandalul Polonia - Ucraina, via New York. Beijingul s-a abținut de la votul prin care Adunarea Generală a ONU a cerut Rusiei să își retragă trupele din Ucraina
Anunț neașteptat al premierului Poloniei. Acesta a declarat că țara sa nu va mai transfera arme Ucrainei, la o zi după ce președintele Volodimir Zelenski a acuzat Polonia că face jocurile Moscovei prin interzicerea importurilor de cereale ucrainene. Ulterior, purtătorul de cuvânt al guvernului a revenit și a precizat că Varșovia își va respecta angajamentele. Polonia a fost unul dintre cei mai apropiați susținători ai Ucrainei după invazia rusească și găzduiește milioane de refugiați. Însă relațiile dintre Varșovia și Kiev s-au răcit după ce Polonia a decis să își protejeze fermierii locali și să blocheze importurile grânelor ucrainene.
„Rusia nu este pregătită pentru ceea ce se întâmplă acum”. Expertul militar Pavel Luzin face o cruntă radiografie armatei ruse
Expertul militar Pavel Luzin vorbește, într-un interviu acordat Novaia Gazeta Europa, despre cum s-au schimbat calitativ luptele dintre Rusia și Ucraina și de ce niciunul dintre beligeranți nu se va opri încă.
Acordul pe tema cerealelor ucrainene, criticat de comercianţi. Specialişti: Cerealele ar putea ajunge pe piaţa internă prin Republica Moldova
Importurile de cereale din Ucraina, criticate de fermierii români pe motiv că le scad preţurile şi îi lasă fără clienţi, ar putea deveni mai restrictive. Ministerul Agriculturii dă asigurări că a ajuns la un acord cu partea ucraineană, astfel încât doar producătorii şi procesatorii licenţiaţi să mai aducă grâne din ţara vecină şi doar pentru completarea stocurilor. Comercianţii de cereale susţin însă că iniţiativa ar putea aduce probleme logistice, iar cei mai afectaţi vor fi tot producătorii şi procesatorii.
Reuters: Cărbune din regiunile ucrainene anexate de Rusia, vândut Turciei, țară membră NATO
Cărbune în valoare de cel puțin 14,3 milioane de dolari, produs în zonele din Ucraina anexate de Rusia, a fost exportat în acest an în Turcia, țară membră NATO, potrivit datelor vamale rusești analizate de Reuters.

