Refugiații ucraineni care au ajuns în Germania cu tot cu animalele lor de companie au găsit locuințe cu ajutorul unei asociații

Sprijinul Germaniei pentru refugiaţii din Ucraina este pe mai multe paliere. După iniţiativa podului aerian din Republica Moldova în state europene pentru relocarea refugiaţilor, a venit rândul implicării unor organizaţii de protecţie a animalelor. Spre exemplu, una dintre ele se ocupă de identificarea unor locuinţe pentru refugiații care au adus cu ei şi animale de companie.

Reportaj Deutsche Welle | Legiunea străină ucraineană

Sunt foarte mulți ucraineni care trăiesc în străinătate de opt ani, de când rușii au anexat Crimeea. Mulți s-au întors acum să lupte împotriva ocupanților. Urmăriți un reportaj realizat de Deutsche Welle.

Premierul Ciucă, la reuniunea şefilor de Guvern ai statelor NATO din Europa de Sud-Est: Rusia, cea mai serioasă amenințare la adresa securității noastre comune. Avem nevoie de o apărare mai puternică

Premierul Nicolae Ciucă se află la reuniunea şefilor de Guvern din statele NATO din Europa de sud Est. Evenimentul are loc in Bulgaria, iar liderii au discutat despre consecinţele invaziei Rusiei în Ucraina, dar şi despre consolidarea securităţii din aceasta parte a continentului.

Mame surogat și bebelușii lor, îngrijiți într-o clinică subterană din Kiev. Familii întregi se refugiază în adăposturi și în stațiile de metrou. Capitala Ucrainei nu cedează

După mai bine de 4 săptămâni de război, capitala ucraineană Kiev rezistă atacurilor ruseşti. Dar copiii se nasc în subsoluri, familii întregi se refugiază în adăposturi şi prin staţiile de metrou, iar cele necesare traiului de zi cu zi se găsesc tot mai greu. Cât va mai dura? Deocamdată, nimeni nu crede că se va încheia prea curând.

Declaraţiile președintelui SUA cu privire la Vladimir Putin stârnesc furie la Moscova. Președintele Macron și Turcia au reacționat

"Vladimir Putin nu poate rămâne la putere", a spus președintele SUA în discursul rostit la Varșovia, la finalul vizitei în Polonia. Declarația a provocat furie la Moscova și un val de reacții în plan internațional. Șeful diplomației americane a venit imediat cu nuanțări, apreciind că SUA nu au o strategie de schimbare a regimului de la Moscova.

Convoiul umanitar din partea Franţei pentru Ucraina a ajuns la Suceava

Un impresionant convoi umanitar din partea Franţei pentru Ucraina a ajuns aseară la Suceava, în hub-ul destinat strângerii de ajutoare pentru ţara vecină. Este vorba despre prima acţiune a Franţei de participare la efortul comun european de ajutorare. Astăzi, pompierii francezi le-au predat colegilor din Ucraina maşinile şi echipamentele aduse şi le-au făcut un mic instructaj de folosire.

Război în Ucraina, ziua 32. Încercuirea forţelor din Donbas, noua strategie rusă. Zelenski: Soldații ucraineni rămași în Mariupol nu vor să se retragă fără camarazii răniți. O parte din grănicerii de pe Insula Șerpilor, uciși

Armata rusă a folosit muniții cu dispersie „Tornado-S” în regiunea Donețk. Atacurile cu rachete din Liov şi zona Kiev, care au vizat aprovizionarea cu combustibil a trupelor ucrainene, confirmate de ruşi. SUA nu au o strategie de schimbare de regim în Rusia, a declarat secretarul de stat Antony Blinken, după ce Joe Biden a spus sâmbătă că președintele rus Vladimir Putin "nu poate rămâne la putere".

Ultima Oră

Cele mai citite