Zelenski anunţă că a ajuns la un acord cu Trump asupra garanţiilor de securitate; chestiunea teritorială, nesoluţionată

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că a ajuns la un acord cu omologul său american Donald Trump privind garanţiile de securitate pentru Ucraina, în cazul unei încetări negociate a războiului cu Rusia, împiedicată în continuare în special de nesoluţionarea chestiunii teritoriale, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Kellogg: Cred că până la Ziua Independenţei va fi pace în Ucraina. UE, nou pachet financiar pentru Kiev

Donald Trump s-a întâlnit astăzi la Davos cu Volodimir Zelenski, în timp ce emisarul special al preşedintelui american era aşteptat la Moscova. Washingtonul face noi eforturi pentru reluarea negocierilor de pace dintre Kiev şi Moscova, după aproape patru ani de război. Preşedintele Zelenski a anunţat că mâine şi poimâine vor avea discuţii trilaterale ale delegaţiilor ucrainene, ruse şi americane, în Emiratele Arabe Unite.

Negocierile de pace pentru Ucraina continuă. În luna ianuarie, 600 de mii de oameni au părăsit Kievul

Preşedintele american Donald Trump a anunţat o întâlnire cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, chiar astăzi, la Davos. Totuşi, un consilier al preşedintelui Zelenski a declarat pentru presa de la Kiev că acesta era, în această după amiază, în Ucraina. Emisarii americani îşi continuă eforturile de ajungere la un acord de încetare a focului şi au planificata o nouă rundă de discuţii cu Vladimir Putin. În acest timp, ruşii bombardează intens Ucraina. Doar în luna aceasta, peste 600 de mii de locuitori ai Kievului, cei aproximativ 3 milioane, au părăsit capitala.

Ultima Oră

Cele mai citite