Vladimir Putin ordonă mobilizare parţială în Rusia, în contextul invaziei în Ucraina. Guvernul rus urmează să anunțe ce categorii de cetățeni vor fi scutite de la mobilizare

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri mobilizarea parţială în Rusia. Putin a avertizat că Rusia va folosi toate mijloacele pe care le are la îndemână, adăugând că aceia care încearcă să utilizeze şantajul nuclear împotriva Rusiei vor descoperi că lucrurile se pot întoarce împotriva lor. „Nu blufez”, a spus el. Este pentru prima oară după al doilea război mondial când un lider rus anunță mobilizare, fie chiar și parțială. Occidentul vrea să distrugă Rusia, dar ne vom apară cu toate mijloacele necesare, a spus liderul de la Kremlin. Potrivit cifrelor anunțate de ministrul apărării, această mobilizare înseamnă cam 300 de mii de soldați.

Război în Ucraina, ziua 203 | Zelenski, vizită surpriză la Izium:Ce se vede este şocant, dar nu pentru mine, pentru că am văzut aceleaşi scene ca la Bucha. Posibilă cameră de tortură, descoperită în Balaklia, din regiunea Harkov

În zonele eliberate de armata ucraineană ies la iveală atrocităţile comise de ruşi. Localnicii din câteva oraşe care mai multe săptămâni s-au aflat sub ocupaţie rusească povestesc scene de coşmar. Armata ucraineană a făcut progrese semnificative, cucerind mii de kilometri pătraţi, dar liderii occidentali atrag atenţia că, deocamdată, soarta războiului nu e decisă. Zelenski a făcut o vizită surpriză în Izium, eliberat săptămâna trecută în cadrul ofensivei fulger a trupelor ucrainene.

Război în Ucraina, ziua 202

Serviciile secrete ucrainene: Rusia pregătește un nou bombardament asupra centralei nucleare din Zaporojie. Ucraina a anunţat luni noi succese militare, spunând că a ajuns la frontiera cu Rusia şi că a eliberat într-o lună echivalentul unui teritoriu care are de şapte ori suprafaţa Kievului de sub controlul armatei ruse, care a răspuns bombardând unele zone recucerite de forţele ucrainene. Reprezentanţi ai autorităţilor ruse din administraţia Crimeii - peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, potrivit Ministerului ucrainean al Apărării.

Volodimir Zelenski de Ziua independenţei: Ucraina se va bate 'până la capăt'

Ucraina se va bate 'până la capăt' fără 'niciun fel de concesie sau compromis' cu Rusia, a declarat miercuri preşedintele Volodimir Zelenski într-un discurs emoţionant adresat naţiunii cu ocazia aniversării a 31 de ani de la declararea independenţei ţării, sărbătoare naţională care coincide anul acesta cu împlinirea a şase luni de la declanşarea invaziei ruse, potrivit AFP, Reuters şi Ukrinform. 

Ultima Oră

Cele mai citite