Plasticele sunt interzise la evenimentele care au loc pe litoral. În 2019, voluntarii au strâns de pe câteva plaje peste 45 de mii de deșeuri

Pregătirile pentru noul sezon estival au început printr-o inițiativă inedită. La Constanța, la evenimentele organizate de Primărie, plasticul a fost interzis. Farfuriile, paharele și alte obiecte din plastic vor fi înlocuite cu alternative biodegradabile. Administrația locală a dat o hotărâre în acest sens. Totul, la inițiativa unui ONG care se ocupă de protecția mediului. Numai anul trecut, voluntarii au strâns de pe câteva plaje, la începutul și la sfârșitul sezonului estival, peste 45 de mii de deșeuri.

România marchează Ora Pământului. Mii de copii și tineri din corurile Cantus Mundi se reunesc sub sloganul 'Dăruieşte naturii din energia ta'!

Ora Pământului (Earth Hour), cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istoria omenirii, este marcată anul acesta pe 30 martie, în intervalul 20.30 - 21.30. România ia parte la eveniment, alături de peste 100 de țări. Luminile vor fi stinse în mai multe oraşe, timp de o oră. Acțiunea încurajează cetăţenii, companiile şi guvernele să găsească soluţii pentru utilizarea surselor de energie nepoluantă şi să facă schimbări în stilul de viață.

Studiu: Românii încep să înțeleagă faptul că reciclarea nu este o opțiune, ci o necesitate. 8 români din 10 refolosesc pungile de la magazin

România este pe unul dintre ultimele locuri din Europa la reciclarea deșeurilor. Dar un studiu recent arată că există speranță și că situația se schimbă încet-încet. Astfel, față de anul trecut, a crescut ușor numărul românilor preocupați de grija pentru natură, dar și de pericolele care se ascund în spatele poluării. Cei mai mulți pun accent pe refolosirea pungilor de la magazin. 

Zeci de mii de tineri au mărșăluit în Belgia pentru legi mai clare în protecția mediului

O revoluție pentru climă, asta și-au propus 70.000 de oameni, majoritatea tineri, care au ieșit pe străzile Bruxelles-ului. Ei vor ca politicienii să acorde o atenție mai mare mediului, adoptând legi care să protejeze natura. Demonstrația a fost pregătită în special de elevi și studenți, care au și declanșat o campanie de informare a publicului în acest sens.

În 1 aprilie, de Ziua Internațională a Păsărilor, „România prinde aripi“ într-un proiect al Societății Ornitologice Române

Cu ocazia acestei zile, Societatea Ornitologică Română face un apel pentru amplasarea unor cuiburi de pasăre artificiale noi în scopul protejării unor specii autohtone. "De Ziua Păsărilor, pe 1 aprilie 2018, SOR vrea să se asigure că România va avea 2018 noi pui de pasăre. Pentru acest lucru mai este nevoie de amplasarea a 74 de cuiburi artificiale noi".

România ar putea plăti sancțiuni de zeci de mii de euro pe zi, pentru că autoritățile nu au luat măsuri pentru a reduce poluarea aerului

România riscă din nou amenzi usturătoare! Curtea Europeana de Justitie ar putea obliga țara noastră să plătească sancțiuni de zeci de mii de euro pe zi, pentru că autoritățile nu au luat măsuri pentru a reduce poluarea aerului. Cu toate acestea, românii sunt printre cetățenii europeni care contribuie cel mai mult la protecția mediului.

Italia interzice produsele cosmetice care conţin microparticule din plastic

Cosmeticele care conțin micro-particule precum și bețișoarele pentru curățat urechile vor fi interzise în Italia, începând cu anul 2020. Studiile arată că particulele fine de plastic, folosite în cremele pentru gomaj sau în pasta de dinți ajung în ocean, apoi în pești și în final în noi. O decizie similară a intrat deja în vigoare în Statele Unite și Marea Britanie.

Ultima Oră

Cele mai citite