Bebelușul luat de autorităţile din Danemarca de la părinții români acuzați că l-ar fi agresat a fost adus în țară. Copilul a fost preluat de bunicii materni

Emoţii mari pentru familia bebelușului român preluat la începutul acestui an de autorităţile din Danemarca. Bunicii materni l-au adus în țară miercuri seară și îl vor crește ei, la Vaslui. În ianuarie, părinții au fost arestați sub acuzația că l-ar fi maltratat pe copil. Au fost eliberați, dar ancheta continuă. Părinții nu au dreptul să-și ia copilul înapoi.

Șase copii din Suceava care munceau zi lumină la ferma de măgăruși a părinților lor au ajuns în grija asistenților maternali

O familie din Suceava a transformat viața celor 6 copii într-un adevărat chin. Părinții au pus pe picioare o fermă unde creșteau măgăruși, iar copiii erau puși să muncească de la 4 dimineața și până seara. De cele mai multe ori nu mergeau la școală, ca să aibă grijă de animale. De-a lungul anilor, rând pe rand, copiii au ajuns în plasament. Acum, toți minorii familiei se află în grija asistenților maternali.

Continuă căutările celor 12 minori din tabăra Copiii Soarelui. Avocatul liderului spiritual spune că ei au urmat cursurile unei școli din SUA

Anchetă complexă în cazul 'Copiii Soarelui' din Hunedoara. 12 minori, care s-ar fi aflat împreună cu părinţii în tabăra auto-proclamatului guru, sunt căutaţi de zile întregi de autorităţi. Copiii au dispărut imediat după începerea anchetei. Nu sunt înregistraţi la nicio şcoală şi nu sunt în evidenţa vreunui medic. Detalii de la Emanuel Jilinschi.

Ancheta continuă în comunitatea "Copiii Soarelui" din Hunedoara. Sunt căutaţi minorii plecaţi din centru. Liderul spiritual e în arest sub acuzaţia de şantaj, viol, împiedicarea accesului la învăţământ obligatoriu

Cei 12 minori din comunitatea "Copiii Soarelui" păstorită de autoproclamatul "guru" Adi de la Brad sunt în continuare de negăsit. Autorităţile fac apel la mame să ceară ajutor la Protecţia Copilului pentru adăpost şi consiliere psihologică. Între timp, avocatul fostului miner devenit lider spiritual spune că va contesta măsura arestării preventive. Printre localnici, Adi de la Brad a avut grijă să lase o impresie bună, aşa că mulţi vorbesc despre el ca despre un om săritor la nevoie. Atenție, sunt detalii care vă pot afecta emoțional!

12 minori din comunitatea "Copiii Soarelui" din Hunedoara, condusă de guru Adi de la Brad, de negăsit. Mărturia jurnalistei care a fost cursantă și care a realizat materiale ample despre ce se întâmpla acolo

12 dintre minorii care se aflau în comunitatea "Copiii Soarelui" din Hunedoara sunt de negăsit. Autoritățile de la Protecția Copilului spun că aceștia au fugit împreună cu mamele lor după perchezițiile făcute de polițiști și susțin că părinții nu au putut dovedi că cei mici mergeau la școală sau la grădiniță și nici dacă erau înscriși la un medic de familie. Între timp, apar noi mărturii care îl incriminează pe liderul spiritual al comunității, cunoscut ca Adi de la Brad, aflat acum în arest. El susține însă că este nevinovat. Atenție, sunt detalii cu puternic impact emoțional!

Ultima Oră

Cele mai citite