primul război mondial
Președintele României, Klaus Iohannis, este prezent în capitala Franței, cu ocazia celebrării a 100 de ani de la Armistiţiul care a marcat încheierea Primului Război Mondial. Sunt prezenţi 70 de lideri politici, de prim rang, între care preşedinţii Statelor Unite şi Rusiei. Șeful statului român va participa la ceremonia de la Arcul de Triumf si la deschiderea Forumului pentru pace de la Paris. Astăzi, președintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire cu studenții și doctoranzii români, la Ambasada României de la Paris.
Troiță în munții Călimani, în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial
Câteva familii din Topliţa şi-au dorit să cinstească memoria înaintaşilor, eroi căzuţi în urmă cu un secol în războiul de întregire a României. Au ridicat astfel, o troiţă din lemn în munţii Călimani. Sfinţirea crucii din lemn este un omagiu închinat străbunicilor iniţiatorilor, într-un cadru simplu, fără fastul prezenţei autorităţilor.
Drumul Tunului, refăcut în Carpați. O cruce a fost ridicată pe Vârful Clăbucetul Taurului în memoria eroilor
10 mii de militari români au murit în urmă cu un secol într-una dintre cele mai mari bătălii din Carpaţi, în zona Predeal-Azuga. Drumul, pe care soldaţii şi-au urcat armamentul pe culmi, se numeşte de-acum Drumul Tunului. Traseul poate fi parcurs de turişti, până pe Vârful Clăbucetul Taurului, unde a fost ridicata o cruce în memoria eroilor.
Monument al eroilor români în Germania
Armata română a inaugurat în Germania un monument dedicat militarilor noștri care au luptat în Primul război mondial.
Generalul Henri Berthelot, un francez cu suflet de român. Expoziție la Lyon despre Marele Război şi despre Misiunea Franceză în România
Un erou național în România, mai puțin cunoscut însă în Franța. Astfel a fost caracterizat generalul francez Henri-Mathias Berthelot la conferința "România modernă în prag de Centenar" organizată de Consulatul General al României la Lyon şi susținută de ambasadorul României la UNESCO, istoricul Adrian Cioroianu.
#eusuntromania Expediţiile Centenarului. Jandarmii montani străbat crestele munţilor în cinstea Marii Uniri
O echipă de 10 jandarmi montani a decis să cinstească Centenarul Marii Uniri într-un mod extrem: ascensiuni pe munţii reprezentativi ai României, dar şi din străinătate, locuri ce au, într-un fel, legătură cu luptele de acum o sută de ani şi cu principalele momente ale Unirii. Au început în ianuarie, cu Vârful Omu. Ultima misiune va fi pe 1 Decembrie.
Franța: Mii de persoane au asistat la ceremonia prilejuită de împlinirea a o sută de ani de la bătălia de la Amiens
La ceremonie au asistat peste 3000 de persoane. Vestita catedrală din Amiens a fost plină de cei care au omagiat bătălia din primul război mondial, care avea să fie debutul ofensivei aliaților ce avea să ducă, în final, la înfrângerea Germaniei.
Rănile războiului. Jandarmii montani au descoperit urme ale luptelor din Primul Război Mondial
La peste 100 de ani de la sângeroasele lupte din Primul Război Mondial, pe linia frontului din Moldova se găsesc şi acum urme ale bătăliilor. În zona Mărăşti, Oituz, Mărăşeşti, o echipă de jandarmi montani a descoperit tranşee, adăposturi, tuburi de cartuşe şi alte relicve care au aparţinut ambelor tabere. Jandarmii au depus coroane de flori şi s-au recules la monumentele dedicate eroilor care au făcut posibilă Marea Unire.
Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Comemorarea eroilor căzuți în Primul Război Mondial, în direct la TVR1
„Pe aici nu se trece!”, deviza născuta pe câmpul de luptă al Mărăşeştilor a intrat in istorie prin jertfa a peste 27 000 de români care au tinut piept atacurilor armatei germane în trei mari bătălii ale Primului Război Mondial, în iulie şi august 1917. "Întru slava eroilor neamului" au fost ridicate un mare Mausoleu la Mărăşesti, cel mai impunator din ţară, şi un altele la Mărăşti şi Soveja, iar povestirile despre marile lor fapte de arme au rămas pentru totdeauna în conştiinţa românilor.

