Pruncul IIsus vegheat de două mame stârnește indignare în Italia

Revoltă într-o mică localitate din sudul Italiei, după ce un preot a afișat în biserică o reprezentare a scenei nașterii Domnului, în care pruncul Iisus este vegheat nu de Maria și Iosif, ci de două mame. O asociație a conservatorilor i-a cerut episcopului să ia măsuri, într-o petiție care a adunat peste 20.000 de semnături de la credincioși.

BRILLIANT | Interviu cu preotul Francisc Doboș, sâmbătă, de la ora 14.30, la TVR INFO: “Dumnezeu poate fi trăit și mărturisit în orice sistem politic și social"

Nu este un preot obișnuit. Are tot timpul glumele la el, îi place să gătească, schiază și vorbește despre gloria lui Dumnezeu tuturor celor care vor să-l asculte, chiar pe pagina lui de Facebook. Francisc Doboș, preotul care prin invățămintele sale a cucerit inimile tutoror, este invitatul Loredanei Negrilă, la #BRILLIANT, sâmbătă, de la 14.30, pe TVR INFO, în ziua care marchează împlinirea a 100 de ani de la momentul hirotonirii Fericitului Vladimir Ghika."Prestanța umană și spirituală a Monseniorului Ghika mă responsabilizează", spune preotul Doboș. 2023 este an cu triplă aniversare – 10 ani de la beatificare (31 august, 100 de ani de la hirotonire (7 octombrie) și 150 de ani de la naștere (25 decembrie.

Decizie controversată a Arhiepiscopului ortodox de Alba Iulia: Preotul Jan Nicolae nu mai are dreptul de a sluji 30 de zile, pentru că a oficiat Sfânta Liturghie noaptea

Decizie controversată luată de Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu Pop, împotriva unui cunoscut preot din Ardeal, Jan Nicoale. Arhiereul i-a luat acestuia dreptul de a sluji pentru 30 de zile, pe motiv că, pe timp de caniculă, ar fi oficiat Sfânta Liturghie noaptea, o practică întâlnită, de altfel, în biserică. Pentru că măsura a fost luată în pripă, pentru o faptă care nu reprezintă o abatere, enoriașii, mulți oameni de cultură, dar și teologi de seamă au făcut zid în fața părintelui Jan Nicolae.

Preot și înger păzitor pentru o mie de copii. Subsolul bisericii din Giroc a fost transformat într-un centru pentru copiii proveniți din familii sărmane

Îngrijește zi de zi 15 copii sărmani, dar este îngerul păzitor pentru aproape o mie de micuți și tineri din județele Timiș și Caras-Severin. Preotul din comuna timișeană Giroc se ghidează după zicala biblică "Iubește-ți aproapele" și face tot posibilul să aducă zâmbetul pe fețele copiilor sărmani. Atenție, sunt imagini și informațîi care vă pot afecta emoțional.

Ultima Oră

Cele mai citite