16 salarii anuale, printre care unul de vacanță și unul de ziua instituției, prime de merit pentru aproape toți angajații, două falimente de răsunet. Sau cum este să fii angajat la ASF, potrivit unui membru din Comisia de buget-finanțe. Reacția ASF

Conducerea și angajații Autorității de Supraveghere Financiară se bucură de câștiguri suplimentare și de prime chiar dacă au unele dintre cele mai mari salarii din sectorul public. Contractul colectiv de muncă, obținut de unul dintre membrii Comisiei de buget finanțe din Camera Deputaților, în subordinea căreia funcționează ASF, arată că instituția își recompensează cu generozitate angajații. 95% dintre aceștia au prime de merit, chiar dacă două dintre cele mai mari firme de asigurări au dat faliment sub nasul lor.

Asigurările RCA s-au scumpit chiar și cu 40% față de anul trecut. Daniel Apostol, director de comunicare ASF: O poliță RCA online se presupune că este cea mai ieftină

Românii resimt deja efectele scumpirilor din noul an. Asigurările RCA au ajuns să coste şi cu 40% mai mult faţă de anul trecut. Chiar şi aşa, piaţa RCA a devenit mai stabilă, după doi ani de zbucium, susţine directorul de comunicare al Autorităţii de Supraveghere Financiară. În direct la TVR INFO, Daniel Apostol a explicat şi cum putem procura cea mai ieftină variantă de poliţă.

Modificări RCA publicate în Monitorul Oficial: Polițe direct de la asiguratori, formular amiabil electronic, mașină la schimb pe durata reparației

Modificările aduse asigurărilor RCA au fost publicate în Monitorul Oficial. Poliţele vor putea fi cumpărate direct de la asiguratori, iar formularul pe care şoferii implicaţi într-un accident trebuie să-l completeze de mână va putea fi înlocuit cu o aplicaţie. În plus, zilele în care păgubitul beneficiază de mașină la schimb nu mai sunt condiționate decât de finalizarea reparației.

Guvernul ia în calcul înființarea unei companii de stat, sub umbrela CEC, care să emită polițe RCA

Ca soluție la scumpirea abruptă a polițelor RCA, guvernul ia în calcul înființarea unei companii de stat, sub umbrela CEC, care să emită astfel de asigurări. În paralel, conducerea PNL a decis să îl cheme la audieri în Parlament pe șeful Autorității de Supraveghere Financiară, pentru a da explicații. Între timp, Autoritatea a decis să majoreze contribuțiile asiguratorilor la Fondul de Garantare, pentru a face față plăților către păgubiții City Insurance. Patronatele din Transporturi se tem că o astfel de măsură ar putea duce la noi scumpiri și amenință cu proteste.

Tarife de referință pentru reparații în service-uri auto. Societățile de asigurare reclamă că în unele situații service-urile cer decontarea unor sume mai mari decât ar trebui

Şoferii ar putea afla mai uşor care este preţul corect pe care trebuie să îl plătească pentru reparaţiile auto. Guvernul vrea să introducă tarife de referinţă pentru service-uri. Reprezentanţii societăţilor de asigurare spun că măsura este una firească în condiţiile în care pentru poliţele RCA au fost impuse tarife de referinţă încă din 2017. Patronii de service-uri cer însă o analiză. În caz contrar, ameninţă cu proteste.

Cei mai mulți șoferi nu știu că au dreptul la o mașină de împrumut în cazul unui accident. Procedura, motiv de dispută între service-uri și firmele de asigurări

O masină de împrumut în caz de accident este un drept prea puțin cunoscut. Șoferii ale căror mașini au fost avariate fără voia lor au obținut prin lege încă de acum trei ani acest beneficiu, suportat de polița RCA. Acest drept a ajuns și motiv de dispută între service-uri și companiile de asigurare. Cele două părți nu se înțeleg la bani, adică la valoarea compensațiilor.

Ultima Oră

Cele mai citite