Peter Szijjarto
Ambasadorul român la Budapesta a fost convocat la Ministerul ungar de Externe, după afirmaţiile premierului Tudose cu privire la steagul aşa-numitului Ţinut Secuiesc. Declarațiile sunt inacceptabile, a apreciat Ministerul ungar de Externe, Peter Szijjarto, în ciuda încercărilor diplomatului român de a explica nuanțele lingvistice. Ministerul Afacerilor Externe a reacționat: "Semnalăm, totodată, faptul că dezbaterea în spaţiul public pe acest subiect survine în contextul în care iniţiativele privind diverse forme de autonomie teritorială pe criteriul etnic, s-au multiplicat în ultima perioadă, culminând cu semnarea, la 8 ianuarie, a Rezoluţiei comune a organizaţiilor politice maghiare din Transilvania privind alinierea conceptelor de autonomie. Aceste demersuri, pe o temă care ţine strict de ordinea constituţională a României şi asupra căreia s-au pronunţat anterior atât factorii politici cât şi instanţa constituţională din România, nu contribuie la menţinerea unui spirit de convieţuire interetnică armonioasă şi nici la progresul în relaţia bilaterală". Iar preşedintele UDMR îi solicită lui Mihai Tudose scuze publice. Declaraţiile premierului au fost făcute în contextul în care organizaţiile maghiare au cerut, într-un document comun, autonomie regională, administrativă şi culturală.
Guvernul maghiar refuză pentru moment să precizeze dacă îşi va lăsa diplomaţii să participe la festivităţile de Ziua Naţională a României
Peter Szijjarto, ministru de Externe şi al Comerţului Exterior din Ungaria, a fost invitat la Reuniunea anuală a diplomaţilor români. Întrebat dacă menţine interdicţiile legate de prezenţa la recepţiile de Ziua României, Szijjarto a fost evaziv. Există precedentul de anul trecut, când Ministerul de Externe de la Budapesta le-a interzis diplomaţilor săi să răspundă invitaţiilor de 1 Decembrie.