pensiuni
Peste 78.000 de turişti români au cheltuit 15 milioane de euro în destinaţii din ţară în minivacanţa de Crăciun, potrivit unei analize realizate de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc.
Crăciun de poveste în Bucovina. Bucatele tradiționale și peisajele atrag tot mai mulți turiști
În satele din Bucovina este iarnă cu zăpadă, țurțuri și temperaturi sub zero grade. Un peisaj de Crăciun ca în cărțile poștale. Pensiunile sunt și ele gata. S-au afumat cărnurile, iar murăturile sunt numai bune de pus lângă o friptură fierbinte.
Modificări în favoarea şcolilor. 30% dintre unităţile de învăţământ nu vor mai avea nevoie de autorizaţie de securitate la incendiu
După ce şi-au dat seama că nu vor obţine autorizaţie de securitate la incendiu pentru toate şcolile, autorităţile vor schimbarea legislaţiei. Şcolile, grădiniţele, liceele şi universităţile vor obţine autorizaţia mai uşor. Iar 30% dintre ele nici nu vor mai avea nevoie de astfel de documente. Proiectul este propus chiar de Ministerul de Interne şi presupune reguli noi, inclusiv pentru pensiuni sau aziluri.

