Un senator columbian a intrat pe cal în Congres, pentru a verifica dacă legislativul este într-adevăr „pet-friendly”

Senatorul columbian Josue Alirio Barrera Rodriguez, de la partidul Centrul Democrat (al fostului preşedinte Alvaro Uribe - n.r.), a intrat marţi călare în Congres (legislativul columbian), motivându-şi decizia prin aceea că, săptămâna trecută, preşedintele Senatului a declarat edificiul drept ''pet-friendly'', ceea ce înseamnă că acceptă animale de companie, transmite EFE.

Parlamentul a început a doua sesiune ordinară a anului. Pachetul legilor educaţiei, modificarea legilor justiţiei, legile securităţii și compensarea prețului la energie, prioritare. Madrigal a intonat imnul la Senat

Senatul şi Camera Deputaţilor au început astăzi a doua sesiune parlamentară ordinară a anului. A doua sesiune ordinară a Senatului din acest an a început cu intonarea Imnului Naţional al României, în interpretarea Corului Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin".

Priorități în viitoarea sesiune legislative: Legile educației, securității și cea a avertizorului, cotele de gen sau ridicarea la 15 ani a vârstei consimţământului sexual

Cu încă trei săptămâni de vacanţă în faţă, parlamentarii îşi anunţă prioritățile pentru viitoarea sesiune legislativă. Liderii coaliției de la Guvernare susțin că prioritare sunt Legile educației, securității și cea a avertizorului, întoarsă la Parlament de președintele Klaus Iohannis. Iar Opoziția se concentrează pe proiecte care vizează eliminarea impozitului pentru salariul minim și construirea unor noi spitale.

Ultima Oră

Cele mai citite