Retrospectiva principalelor evenimente care au marcat lumea în 2022

Anul 2022 s-a încheiat tensionat și confuz, într-o nouă paradigmă a relațiilor internaționale, determinată de agresiunea rusă în Ucraina. Retrospectiva este consacrată acestor evenimente, în condițiile în care, la granița de est a țării noastre, evoluția galopantă a conflictului, sub falsul pretext moscovit al operațiunii speciale, scrie o poveste a Estului Europei - victimă a politicii imperiale a sferelor de influență.

Wall Street Journal: Înalt oficial de la Casa Albă, implicat în discuții cu asistenții lui Putin despre războiul din Ucraina. Scopul: menținerea canalelor de comunicare, nu discutarea vreunei înțelegeri. Reacția Kremlinului

Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Joe Biden, Jake Sullivan, a avut discuții confidențiale cu omologii din Rusia, în contextul îngrijorărilor privind escaladarea războiului și al amenințărilor nucleare, transmite The Wall Street Journal. Informația vine la o zi după ce The Washington Post a relatat că SUA cer în privat Ucrainei să fie deschisă la negocierile cu Rusia.

Incident la Băile Tușnad, în timpul discursului lui Viktor Orban: Un bărbat a afișat un banner pe care scria "Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc!"

Europa are nevoie de o nouă strategie în ce privește războiul din Ucraina, o strategie axată pe negocieri pentru pace. E declarația premierului Ungariei, Viktor Orban, care a participat la Școala de Vară de la Băile Tușnad. De altfel șeful guvernului maghiar a criticat politica Occidentului în mai multe domenii, de la migrație la tranziția energetică. Discursul sau a fost întrerupt de un incident.

Ultima Oră

Cele mai citite