Pe frontul din Bahmut, Volodimir Zelenski i-a decorat pe soldații ucraineni, în timp ce în fundal se auzeau explozii. Localnică: Sunt deja obosită de toate. Vecinii ne sunt ucişi. Au mai rămas două case pe strada noastră

În cea de-a 300-a zi de la invazia rusă, preşedintele Volodimir Zelenski a mers în Bahmut, în prima linie a frontului. O vizită riscantă, pentru că acolo se dau lupte violente. Pe de altă parte, voluntarii ucraineni fac eforturi să scoată cât mai mulţi civili din mijlocul luptelor. Şeful guvernului de la Kiev a avertizat că Ucraina trebuie să se pregătească de noi atacuri ruseşti asupra infrastructurii energetice, pentru că Moscova vrea ca ucrainenii să îşi petreacă sărbătorile de iarnă în întuneric.

Lavrov atacă SUA de la tribuna ONU: Rusofobia oficială a Occidentului este fără precedent, amploarea ei este grotescă. China pledează pentru o arhitectură de securitate "echilibrată"

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a denunţat sâmbătă, de la tribuna Adunării Generale a ONU, ''rusofobia fără precedent'' a Occidentului. Omologul său chinez, Wang Yi, a subliniat că prioritatea acum trebuie să fie facilitarea unor negocieri care să conducă la încheierea conflictului armat dintre Rusia şi Ucraina şi să răspundă ''preocupărilor de securitate legitime ale tuturor părţilor'', consemnează agenţiile AFP şi Reuters.

Președintele Klaus Iohannis participă la cea de-a 77-a Sesiune a Adunării Generale a ONU, la New York

Preşedintele Klaus Iohannis va conduce delegaţia României care participă, azi și mâine, la New York, la cea de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Prima întâlnire cu prezență fizică a șefilor de state după doi ani de restricții din cauza pandemiei de Covid. Președintele României va susține un discurs la această reuniune și va avea întâlniri bilaterale. Care sunt temele de pe agenda șefilor de stat reuniți la New York ne spune trimisul special al TVR în Statele Unite, Ramona Avramescu.

Rusia declară că nicio viză americană nu a fost încă acordată pentru vizita lui Lavrov la ONU. Ambasadorul rus la Naţiunile Unite atrage atenția că această situaţie este "alarmantă"

Rusia a cerut SUA 56 de vize pentru a permite ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, şi delegaţiei sale să se deplaseze la New York pentru a participa la reuniunea anuală a Adunării Generale la ONU în această lună, dar până în prezent nu a primit niciun răspuns, potrivit Reuters.

Ultima Oră

Cele mai citite