Prețul petrolului scade pentru că negocierile OPEC întârzie

Prețurile petrolului au scăzut marți, pe fondul îngrijorărilor legate de creșterea ofertei, după ce principalii producători au amânat discuțiile cu privire la producția anului 2021, în condițiile în care pandemia de coronavirus continuă să reducă cererea de combustibili, relatează Reuters.

BREXIT. Regatul Unit dorește să continue negocierile cu Uniunea Europeană

Regatul Unit este 'absolut decis' să continue negocierile cu Uniunea Europeană privind relaţiile după Brexit, a declarat luni un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson, citat de Reuters. Oficialul a insistat că guvernul de la Londra nu intenţionează să prelungească perioada de tranziţie după retragerea din UE.

Ultima Oră

Cele mai citite