Ce va cere Guvernul României la negocierile cu Pfizer. Patru miniștri au plecat la Washington

O delegație a Guvernului României a plecat spre Washington, unde va avea întâlniri la cel mai înalt nivel, în încercarea de a renegocia dosarul vacinurilor antiCovid. România a pierdut în prima instanță procesul cu Pfizer și trebuie să plătească 600 de milioane de euro. Ministrul Sănătăţii a explicat, în exclusivitate pentru TVR, care sunt mizele negocierilor pe care le va avea în Statele Unite.

România caută soluții după pierderea procesului cu Pfizer. Rogobete a explicat pentru TVR care sunt mizele negocierilor

Ministrul Sănătăţii a explicat în exclusivitate pentru TVR care sunt mizele negocierilor pe care LE va avea în Statele Unite, alături de ministrul Finanţelor, cu reprezentanţii companiei Pfizer. Delegaţia României merge în SUA după ce ţara noastră a pierdut procesul cu gigantul farmaceutic. Este vorba de o decizie în primă instanță care obligă România să plătească daune de 600 de milioane de euro.

Miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor lucrează pentru a declanşa negocierile cu Pfizer, a declarat premierul Ilie Bolojan

Miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor vor merge săptămâna viitoare în Statele Unite ale Americii, pentru a începe negocierile cu compania Pfizer, în urma procesului pierdut privind achiziţia vaccinurilor anti-COVID, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria, premierul Ilie Bolojan.
Medicamente

Rogobete: În contul datoriei către Pfizer s-ar putea negocia pentru aducerea de medicamente inovative

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că se analizează deschiderea unei negocieri directe cu Pfizer astfel încât în contul sumei de 600 de milioane de euro cât datorează România să primească de la companie medicamente inovative și astfel să fie introduse terapii moderne în sistemul de sănătate public.

Președintele Comisiei Europene nu vrea să arate ce a negociat cu Pfizer. Potrivit regulamentului Comisiei, oficialii sunt obligați să păstreze doar documentele, nu și conversațiile purtate prin mesaje text

Scandalul mesajelor text dintre președinta Comisiei Europene și șeful Pfizer ia amploare. Ombudsmanul european i-a cerut din nou Ursulei von der Leyen să facă publice mesajele cu negocierile despre vaccinurile anti-COVID. Președinta Comisiei Europene și consilierii ei spun însă că nu le mai găsesc și nu mai au aceste mesaje.

Ultima Oră

Cele mai citite