motorină
Războiul din Ucraina are consecințe economice în întreaga lume, inclusiv în România. Carburanții și gazul s-au scumpit, iar dolarul s-a apreciat față de leu. Analiștii se așteaptă să crească și prețul cerealelor. Autoritățile dau asigurări că România are suficiente stocuri de gaze și au pregătit noi măsuri de sprijin pentru populație și consumatorii non-casnici.
Scumpirea carburanților | În loc de soluții, doar discuții. Reducerea accizei stârneşte controverse
Reducerea accizei la carburanți, ințiativă prin care prețurile la pompă ar scădea cu peste un leu, stârneşte controverse. În timp ce șoferii consideră că o astfel de măsură e binevenită, economiștii avertizează că statul riscă să rămână fără venituri importante. Reprezentanții companiilor petroliere nu exclud însă ca prețurile de la pompă să crească în continuare, dacă barilul de petrol se va scumpi. Așa că propunerea ar fi intrat în stand-by, susțin surse politice.
Acciza la carburanţi, redusă cu 50%
Reducerea cu 50% a accizei la carburanţi este una dintre soluţiile prin care autorităţile încearcă să ţină sub control creşterea preţurilor. Măsura ar duce la ieftinirea benzinei şi motorinei cu aproximativ 1 leu pe litru. Asta în condiţiile în care tarifele au explodat în ultima perioadă şi cresc în continuare de la o săptămână la alta. Până la 45% din preţul carburanţilor e reprezentat de taxe.
Creşterea preţului motorinei şi benzinei începe să se repercuteze asupra industriei de shipping. Materiile prime au costuri tot mai ridicate
Industria de shipping începe să resimtă efectele creşterii preţurilor la motorină şi benzină, transmite Bloomberg.
Benzina și motorina se scumpesc accelerat. Cotația petrolului a depăşit 90 de dolari pe baril, în urma tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina
Creșterea prețului la carburanți pare de neoprit. Șoferii au ajuns să plătească și peste 7 lei pentru un litru de motorină premium. Scumpirile sunt galopante și aproape săptămânale. O parte se datorează creșterii accizelor, însă analiștii vorbesc și despre prețurile record de pe burse.
Carburanții continuă să se scumpească. Cele mai ieftine sortimente de benzină și motorină ar putea să ajungă la 7 lei pe litru în perioada următoare
Prețul a crescut, în primul rând pentru că și petrolul are cotații internaționale tot mai mari - a atins chiar maximul ultimilor 7 ani. Iar în aceste condiții, analiștii pieței nu exclud ca prețurile celor mai ieftine sortimente de benzină și motorină să ajungă la 7 lei pe litru în perioada următoare. Statul va lua măsuri și pentru piața carburanților dacă va fi necesar. Este anunțul făcut de ministrul Energiei la TVR.
Accize mai mari de la 1 ianuarie: carburanți, energie electrică, tutun și băuturi alcoolice mai scumpe
Carburanții se scumpesc din nou, de la începutul anului viitor. De data aceasta, creșterile de preț de la pompă vor fi consecința majorării accizei, o taxă specială de consum și una dintre sursele importante de venit pentru bugetul de stat. Românii vor plăti mai mult chiar din prima zi a lunii ianuarie și pentru alte produse, cum sunt băuturile alcoolice și tutunul.
Tehnologia aduce economie la buget. După ce Primăria Arad a instalat GPS pe mașinile instituției, s-a redus consumul de carburanți
Tehnologia poate avea un efect miraculos asupra banilor publici. O demonstrează primăria din Arad, care se poate mândri cu o economie substanțială. Totul după ce a instalat GPS pe mașinile instituției. S-a făcut astfel o economie de două tone de carburanți. Sistemul permite vizualizarea tuturor mașinilor din trafic, viteza cu care circulă, timpii de staționare și traseul parcurs.
O grupare a furat motorină în valoare de 2 milioane de dolari din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu
Procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat, miercuri, şase percheziţii domiciliare într-o cauză vizând destructurarea unei grupări care fura motorină din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.

