Mircea Fechet
Crearea Băncii Europene a Hidrogenului, Legea europeană a materiilor prime critice sau Legea privind industria cu zero emisii au fost prioritățile primei reuniuni ministeriale din cadrul președinției spaniole a Consiliului Uniunii Europene, la care a participat și România.
Miniştrii Mediului din Uniunea Europeană se reunesc la Luxemburg. Se discută o propunere de regulament privind refacerea naturii
Miniştrii Mediului din Uniunea Europeană se reunesc marţi la lucrările Consiliului Mediu şi vor încerca să ajungă la o abordare generală cu privire la o propunere de regulament privind refacerea naturii.
Zeci de gospodării și drumuri distruse de inundații. Sute de păsări și animale omorâte de furia apelor, în vestul țării
Zeci de gospodării inundate, în unele situații chiar case, mobilier și aparatură de uz casnic distruse, sute de păsări și animale ucise. Este bilanțul pagubelor lăsate în urmă de furia apelor, în Dolj si Mehedinți. Și infrastructura rutieră a fost afectată grav de inundații. Autoritățile locale cer bani de la Guvern pentru refacerea drumurilor și a podețelor. Atenție, sunt detalii cu impact emoțional!
EXCLUSIVITATE Mircea Fechet, ministrul Mediului: Este pentru prima oară când am înregistrat atât de multe coduri roșii, pe aceleași județe, într-un interval lung de timp, mai mare de o săptămână
Ministrul Mediului a convocat astăzi Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), în urma avertizărilor de inundații pentru vestul și sud-vestul țării. Mai multe județe au fost afectate în ultimele zile, Mehedinți fiind ultimul dintre ele. Mircea Fechet a enumerat pericolele la care sunt expuse zonele cu alertă, dar a conchis spunând că "lucrurile sunt sub control, toată lumea știe ce are de făcut".
OMS: Riscurile de holeră sau de alte boli, ca urmare a distrugerii barajului Kahovka din Ucraina, sunt probabil extrem de reduse pentru România
Riscurile de holeră sau alte boli transmise prin apă, ca urmare a distrugerii barajului Kahovka din Ucraina, sunt probabil extrem de reduse pentru România. Este răspunsul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la solicitarea Ştirilor TVR. OMS monitorizează situația şi transmite că nu există nicio dovadă că oamenii se pot îmbolnăvi de holeră dacă înghit accidental apă de mare.
Barna Tanczos, despre un eventual pericol după detonarea barajului din Ucraina: Probabilitatea de a avea o poluare semnificativă în zona de litoral românesc nu cred că există
Diluarea în Marea Neagră este foarte, foarte mare, iar din evaluările noastre de până acum, probabilitatea de a avea o poluare semnificativă în zona de litoral românesc nu cred că există, a afirmat, joi, Barna Tanczos, în cadrul conferinţei de bilanţ al mandatului avut la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), transmite Agerpres.
Sistemul garanție-returnare pentru sticle, peturi și doze de aluminiu, lansat în dezbatere publică
Sistemul garanție-returnare pentru sticle, peturi și doze de aluminiu va fi similar celui în care când mergi la magazin și folosești o monedă de 50 de bani pentru a folosi un coș de cumpărături, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Descinderi împotriva arderilor ilegale de deșeuri. Oameni acuzați că ard ilegal chiar recipiente cu substanțe periculoase
Capitala a fost poluată din nou, în această dimineaţă. Staţiile de măsurare a calităţii aerului au înregistrat depăşiri în unele zone. În acest timp, echipe ale Gărzii de Mediu, Poliției și Jandarmeriei au mers în control într-o localitate din județul Dâmbovița unde oamenii sunt acuzați că ard ilegal deșeuri periculoase, în căutare de metale și poluează zona. Localnicii spun că doar muncesc să își câștige existența, deși unii dintre ei au adevărate palate.
Ministrul Mediului: Arderile ilegale din Ilfov, printre cauzele poluării din București
Cu siguranță arderile de deșeuri reprezintă una dintre cauzele care duc la depășirea poluanților, mai ales pe timpul nopții, în zona Capitalei, spune noul ministru al Mediului, Mircea Fechet.

