"Pe colegul meu, Paşa, l-au luat şi l-au trimis pe front. Ne scad şi încasările, a scăzut și numărul de clienţi”. Mediul de afaceri din Rusia resimte efectele mobilizării. Moscova pregătește condiții preferențiale

A trecut o lună de la decretarea mobilizării parțiale în Rusia și efectele deja se fac simțite. Centrele de prestări servicii sunt unele dintre cele mai afectate, mai ales unde mâna de lucru, dar și clienții erau în general bărbații.

Război în Ucraina, ziua 245 | Noi lovituri asupra regiunii Donețk. Rusia a discutat la Consiliul de Securitate al ONU despre "bomba murdară" pe care Ucraina ar vrea să o folosească. Moscova, nou exercițiu de retorică

Uniunea Europeană promite să ajute Ucraina pentru reconstrucţia ţării, chiar dacă bombardamentele Rusiei nu au încetat. Liderii europeni au promis Kievului 18 miliarde de euro, bani care vor fi folosiţi şi pentru refacerea infrastructurii energetice. Potrivit expertilor americani, la bombardamente nu participă doar militarii ruşi, ci și specialiştii iranieni care coordonează dronele de atac, din Crimeea și chiar din Belarus. Iranul neagă, oficial, orice implicare în susținerea militară a Rusiei.

Război în Ucraina, ziua 242 | Artileria rusă continuă să bombardeze zone civile în regiunea Donețk. În regiuni întinse din Ucraina, oamenii au rămas fără curent, căldură și apă. Rușii țintesc masiv obiective energetice

Sunt zile de coșmar pentru ucraineni. Rușii nu slăbesc bombardamentele asupra obiectivelor energetice și asupra zonelor locuite. În regiuni întinse din Ucraina, oamenii se luptă cu întunericul, cu frigul și lipsa apei. Întreruperile în aprovizionarea cu electricitate ridică mari probleme în spitale și maternități.

Vladimir Putin: Atacul asupra podului Kerci este un act de terorism pus la cale de serviciile speciale ucrainene

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat duminică seara că explozia de pe podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia, este "un act de terorism" pus la cale de serviciile secrete ucrainene. Este prima reacție a președintelui rus, după ce proiectul său de suflet - podul pe care l-a și inaugurat personal - a fost avariat serios în urma unei explozii care a avut loc sâmbătă dimineață.

Pagubele de la podul Kerci, în curs de evaluare. Vagoanele cu combustibil de pe linia ferată sunt îndepărtate. Au apărut imagini din satelit cu tronsonul rutier distrus. Reparațiile ar putea dura până la 3 luni

Scafandrii ruși au fost însărcinați să verifice duminică structura de rezistență a pilonilor podului Kerci. Traficul rutier a fost reluat parțial sâmbătă după-amiază. Primul tren de pasageri, pe ruta Simferopol-Moscova, a trecut în jurul orei 20.00.

Institutul pentru Studiul Războiului - ISW: Serghei Șoigu și șeful de Stat Major al Armatei Rusiei, generalul Valeri Gherasimov, ar fi fost îndepărtați de Putin, afirmă bloggeri militari ruși. Mai mulți ofițeri reținuți

Razii de anvergură, executate de ofițeri specializați și apropiați lui Putin, au avut loc sâmbătă seara în Moscova, potrivit mai multor surse locale. Institutul pentru Studiul Războiului citează bloggeri militari ruși apropiați de grupul Wagner, care susțin chiar că ministrul Apărării, Serghei Șoigu, și șeful de stat major, Gherasimov, ar fi fost demiși de Vladimir Putin. Ipoteza unor modificări masive la vârful armatei este plauzibilă, având în vedere că, la câteva ore după dezastrul de pe podul Kerci, distrus parțial sâmbătă dimineață de o explozie, liderul de la Kremlin a luat decizia înlocuirii comandantului "operaţiunii militare speciale" din Ucraina.

VIDEO. Imagini cu soldați ruși care se predau în regiunea Herson cu tot tancul BMP-2

Forțele Armate ale Ucrainei au postat imagini în care apar soldați ruși în timp ce se predau în regiunea Herson. Militarii, prinși în contraofensiva ucrainenilor, au înfășurat o pânză albă pe turela tancului BMP-2, și s-au predat. Din blindat au ieșit doi soldați cu mâinile ridicate, care s-au culcat la pământ în fața forțelor ucrainene.

Ultima Oră

Cele mai citite