Sindicatele de la metrou declanșează joi greva de avertisment. Ion Rădoi: Nu ne mai vindem forța de muncă sub un anumit nivel

Trebuie să ne pregătim pentru haos în ceea ce privește transportul în comun, în București. Angajații Metrorex intră în grevă de avertisment joi, între orele 04.00 și 06.00. Ar putea fi doar începutul, pentru că sindicaliștii amenință cu greva generală. Vor salarii majorate cu 42%, iar negocierile de până acum au eșuat. Conducerea e dispusă să le ofere mai puțin de jumătate din acest procent.

Ion Rădoi: Dacă negocierile privind noul Contract Colectiv de Muncă de la metrou eşuează, declanşăm greva generală în 10 - 15 noiembrie

Prevederile Contractului Colectiv de Muncă (CCM) actual expiră pe data de 27 octombrie, iar dacă negocierile care vor continua şi astăzi vor eşua vom declanşa greva generală, undeva pe 10 - 15 noiembrie, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Ion Rădoi, preşedintele Unităţii Sindicatului Liber Metrou (USLM).

O nouă linie de metrou, în proiect. Gara de Nord - Gara Progresul ar urma să coste 1,12 miliarde de euro

Metrorex are planuri mari: vrea să construiască o linie care să lege Gara de Nord de Gara Progresul, din sudul Capitalei. Noul traseu ar urma să fie gata peste 10 ani şi va costa peste un miliard de euro. Bucureştenii nu sunt însă prea optimişti, câtă vreme lucrările la magistrala din Drumul Taberei, de exemplu, durează de 7 ani, iar inaugurarea s-a amânat, până acum, de câteva ori.

Psihiatrul Gabriel Diaconu, mesaj pentru tânăra atacată la metrou: Iad e ce trăiesc oamenii după ce au fost loviți. Răul e atât de creativ

"Alinei, după ce un bărbat a tâlhărit-o, într-o bună dimineață, într-un bun oraș, unde oamenii erau atât de triști încât uitaseră să mai fie oameni...". Așa își începe mesajul pentru Alina Ciobanu cunoscutul psihiatru Gabriel Diaconu. A urmărit atât povestea ei, cât și reacțiile cele mai diverse, de la sprijin până la amenințare, generate pe Facebook. Mesajul specialistului este adresat, de fapt, tuturor celor care au fost victime în cazuri similare, nealinați și adesea neînțeleși de cei din jur."Lucrez cu oameni traumatizați de relațiile toxice pe care le au, sau le-au avut. Oameni bătuți, violentați, umiliți, nulificați, oameni care au fost tratați ca animale, obiecte sau pur și simplu reduși la cenușă de alt om. (...) Am descoperit în anii de când practic meseria mea că rele nu sunt nici crima nici criminalul, cât ipocrizia celorlalți, una care e autentic putredă până la miez".

Lovită și jefuită la metrou.Agresorul recidivist, identificat imediat, nu a putut fi prins. Poliția admite acum că bărbatul nu mai e în țară

Caz revoltător! O tânără din Capitală a fost bătută și jefuită de un bărbat la Piața Unirii, în pasajul de metrou cu intrarea dinspre Centrul Vechi. Incidentul a avut loc în urmă cu mai bine de două luni, iar chipul agresorului a fost surprins clar de camerele de supraveghere. Cazul a devenit public abia acum, după ce victima a povestit pe o rețea de socializare cum a fost atacată, cum l-a identificat pe agresor și cum a așteptat ca acesta să fie prins. Între timp, bărbatul a fugit din țară, a anunțat acum poliția. În 24 de ore de la postare, mesajul Alinei a fost distribuit de mii de internauți. Mulți au povestit experiențe similare, care i-au marcat pe viață.

Ultima Oră

Cele mai citite