majestatea sa regele mihai
La 5 decembrie 2017, înceta din viaţă la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa din Elveţia, regele Mihai I, fostul suveran al României. Acesta a revenit pentru ultima oară în România la 13 decembrie 2017. În aceeaşi zi, sicriul a fost aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi, a fost transportat la Sala Tronului din Palatul Regal din Bucureşti. Între 14 - 16 decembrie 2017 au fost declarate de guvern zile de doliu naţional pe teritoriul României în memoria regelui Mihai. La Catedrala de la Curtea de Argeş a a avut loc parastasul de pomenire la un an de la trecerea la cele veşnice a Regelui. O rugăciune a fost rostită la mormântul Majestăţii Sale de la Curtea de Argeş.
Andrew Popper: Regele Mihai lua masa de seară mai devreme, ca personalul să ajungă acasă la timp pentru cina cu familia
Andrew Popper, şeful Casei Majestăţii Sale, a fost invitat într-o ediţie specială a TVR, unde a povestit cum l-a cunoscut pe Regele Mihai şi a evocat câteva momente din viaţa de zi cu zi a Majestăţii Sale, exemple de generozitate şi respect faţă de oameni.
Ionuţ Gherasim: Corneliu Coposu i-a cerut lui Emil Constantinescu să îl readucă pe tron pe Regele Mihai
Invitat la emisiunea Ora de Ştiri, Ionuţ Gherasim, fost secretar personal al lui Corneliu Coposu, a povestit că a fost martor la o discuţie care a avut loc în 1991, în care seniorul i-a cerut lui Emil Constantinescu, candidat al CDR la preşedinţia României, să îl readucă pe tron pe Regele Mihai, în primele şase luni ale mandatului, în cazul în care va ajunge la Palatul Cotroceni.