Maia Sandu, după reuniunea trilaterală cu președintele Iohannis și cancelarul Scholz: Avem nevoie de sprijin inclusiv pentru consolidarea sistemului de apărare

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită luni la Palatul Cotroceni și a participat la o reuniune trilaterală cu președintele Klaus Iohannis și cancelarul german Olaf Scholz. „Republica Moldova nu este singură”, au transmis președintele României și cancelarul german la declarațiile de presă comune. „Unii au vrut ca Moldova să cadă, dar Moldova se ține dreaptă”, a arătat președinta Republicii Moldova. Răspunzând unei întrebări a unui jurnalist german, Maia Sandu a afirmat că țara sa are nevoie de sprijin inclusiv pentru consolidarea sistemului de apărare.

Olaf Scholz, după reuniunea trilaterală cu Maia Sandu și Klaus Iohannis: Sprijinim Moldova cu tot ce putem pentru a se apăra de încercările Rusiei de destabilizare. Iohannis: Vom continua să fim ferm și neabătut alături de Chișinău

Președintele Klaus Iohannis a găzduit luni la Palatul Cotroceni o reuniune trilaterală la care a avut discuții cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, şi cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz. La finalul reuniunii, cei trei oficiali au făcut declarații comune de presă.

Maia Sandu a fost primită de Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, la Palatul Elisabeta. Președintele Republicii Moldova a semnat în Cartea de Aur a Palatului

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care se află într-o vizită de lucru în ţara noastră, a fost primită, luni, de Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, la Palatul Elisabeta. La intrarea în Palatul Elisabeta, Maia Sandu a fost întâmpinată de Majestatea Sa şi Principele Consort, iar apoi a fost invitată în Sala Regilor.

Președintele Klaus Iohannis a purtat discuții cu cancelarul german Olaf Scholz. ”Germania se află ferm de partea României”

Cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz, a fost primit, luni, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis. România îşi îndeplineşte rolul de garant al securităţii la frontiera externă, iar aderarea la spaţiul Schengen va consolida acest spaţiu, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, după convorbirile avute la Palatul Cotroceni cu cancelarul german, Olaf Scholz.

Maia Sandu s-a adresat Summit-ului pentru Democrație: „Căutăm parteneri în rândul altor democraţii care să ne ajute să rămânem parte din lumea liberă”

"Soarta democraţiei din Republica Moldova este testul pentru democraţiile lumii". Este declaraţia preşedintei Maia Sandu care s-a adresat Summitului pentru Democraţie, eveniment organizat virtual şi găzduit de Departamentul de Stat al SUA. În cadrul intervenţiei, Maia Sandu a evidenţiat influenţa nefastă a Kremlinului şi a cerut ajutorul altor democraţii pentru ca Republica Moldova să rămână parte din lumea liberă.

Secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană: Încercarea de a răsturna un regim democratic ales e o operațiune activă în R. Moldova. Sper ca cetățenii să înțeleagă că a rămâne în zona gri a Europei e o invitație la agresiune și la sărăcie

Rusia nu are resurse suficiente ca să ajungă până la Odesa, Transnistria și să închidă bucla, iar NATO nu vede un risc de atac militar iminent la adresa Republicii Moldova, a declarat într-un interviu în exclusivitate pentru TVR INFO secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană. "Asta nu înseamnă că Federația Rusă nu folosește, în timp ce vorbim, un arsenal al războiului hibrid în totalitatea sa împotriva Republicii Moldova", a remarcat oficialul NATO, care a subliniat că încercarea de a răsturna un regim democratic ales "este o operațiune activă" în R. Moldova.

EXCLUSIV Mircea Geoană: Nu avem semne cu privire la intenția iminentă a Rusiei de a deplasa echipamente nucleare tactice pe teritoriul Belarusului, dar în sine este un gest provocator și iresponsabil

Într-un interviu în exclusivitate pentru TVR INFO, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a ținut să remarce că decizia anunțată de Moscova privind găzduirea în Belarus de arme nucleare tactice "nu este ceva cu totul nou", având în vedere că Minskul a modificat Constituția în acest sens. Oficialul NATO remarcă însă calea iresponsabilă aleasă de liderii ruși, motivată, cel mai probabil de nevoia de justificare după ce au ratat obiectivele propuse. "Federația Rusă poate nu mai este o super-putere economică, poate nu mai este super-putere în sensul obișnuit al termenului, dar o super-putere nucleară este în continuare - și au fost multe decenii în care împreună cu SUA în principal a existat o anumită rezervă în astfel de comunicări pe teme atât de sensibile", a ținut el să remarce.

Ultima Oră

Cele mai citite