Prefecții și subprefecții USR-PLUS au fost demiși în ședința de guvern de astăzi. Florin Cîțu anunță și alte demiteri ale secretarilor de stat

Guvernul a decis la începutul ședinței de astăzi demiterea prefecților și subprefecților USR-PLUS. Premierul Florin Cîțu a precizat că atribuțiile prefecților demiși vor fi preluate de subprefecți, iar în cursul zilei de astăzi secretarii de stat încă nedemiși vor fi eliberați din funcție. Premierul a demis, miercuri seară, secretarii de stat ai USR-PLUS. Deciziile au fost publicate imediat în Monitorul Oficial.

UPDATE Biroul Politic Național al PNL a decis că parlamentarii liberali pot participa la plenul în cadrul căruia va fi citită moțiunea de cenzură

Biroul Politic Naţional al PNL a fost convocat din nou joi, la ora 09.00, prin videoconferinţă. BPN al PNL a fost anunțat miercuri seara de liberalii din echipa premierului Florin Cîţu. La ședința de astăzi a fost nuanțată decizia luată miercuri de a-i sancționa pe parlamentarii formațiunii care participă la demersurile privind moțiunea de cenzură depusă de USR-PLUS și AUR.

Orban: Singura soluție este refacerea coaliției de guvernare care s-a format după alegerile parlamentare. Dacă voi câştiga Congresul PNL, refac coaliţia în maximum 48 de ore

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că singura soluţie pentru depăşirea crizei politice şi guvernamentale pe care o traversează România este refacerea coaliţiei de guvernare formate după alegerile parlamentare. El a precizat că un guvern minoritar nu poate face cu adevărat reformă şi nu-şi poate duce la îndeplinire programul, subliniind că pentru aceste lucruri este nevoie de o majoritate parlamentară, iar fără USR-PLUS nu există o majoritate parlamentară "decentă".

Scandal în plenul Parlamentului, la citirea moțiunii de cenzură depuse de USR-PLUS și AUR. Votul va fi dat după decizia CCR

Debut cu scandal la citirea moțiunii de cenzură, în plenul reunit al Parlamentului. Liberalul Florin Roman și președinta Senatului, Anca Dragu, și-au disputat conducerea ședinței. Cei de la USR-PLUS şi AUR voiau să impună pe ordinea de zi dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură. După momente bune de tensiune, majoritatea le-a respins solicitarea. Dezbaterea și votarea moțiunii de cenzura se amână.

Lucian Romașcanu, suspendat din funcția de purtător de cuvânt al PSD, după limbajul suburban folosit la adresa jurnaliștilor

Lucian Romaşcanu a fost schimbat din funcţia de purtător de cuvânt al PSD, după ce a jignit jurnaliștii cu un limbaj suburban. Supărat că presa nu asista la declarațiile pe care voia să le susțină la finalul ședinței CEx a partidului, Romașcanu a avut o ieșire nervoasă și s-a exprimat licențios, neștiind că microfoanele sunt pornite. Și-a cerut ulterior scuze, pe Facebook. Sâmbătă are loc Congresul național al social democraților, în care se vor alege șefii după aproape 9 luni de interimat.

Ultima Oră

Cele mai citite