Programul „Litoralul pentru toți” a debutat cu rezultate remarcabile

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță că ediția de toamnă a programului „Litoralul pentru toți” a debutat cu rezultate remarcabile. Încă din prima zi, aproape toate locurile puse la dispoziție de hotelurile înscrise în program au fost ocupate.

A început programul "Litoralul pentru toţi". Cazarea este mai ieftină cu până la 70 la sută

De la 1 septembrie, românii își pot petrece vacanța la malul mării cu bani mai puțini decât în vârful de sezon. Prin programul "Litoralul pentru toţi" cazarea este mai ieftină cu până la 70 la sută. Peste 40 de hoteluri sunt înscrise în acest program care ţine până la finalul lunii. Și pachetele turistice pentru destinațiile externe sunt mai ieftine de astăzi.

Prețuri mai mici la pachetele turistice, după 15 august. Tarifele urmează să scadă cu până la 20%

Minivacanța de Sfânta Maria se apropie, iar după acele zile libere românii se pot bucura de prețuri mai mici la pachetele turistice pentru litoralul românesc, munte sau chiar străinătate. Reprezentanții agențiilor de turism spun că după 15 august reducerile vor fi chiar și de 20%, iar după 28 august, când o parte dintre hotelieri aplică programul "Litoralul pentru toți" tarifele pot scădea chiar și cu 50%.

A început ''Litoralul pentru toţi''. Tarife cu până la 70% mai mici în perioada 22 mai - 18 iunie

A început programul "Litoralul pentru toți". Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile de la Marea Neagră la prețuri cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. Primii turiști s-au bucurat, azi, de briză și s-au relaxat pe plajă. Cea mai ieftină ofertă începe de la aproximativ 40 de lei de persoană, pe noapte, într-o unitate de cazare de trei stele din Eforie Nord.

Ultima Oră

Cele mai citite