libertate
În urmă cu 29 de ani, Timișoara a devenit primul oraș liber din România, pe atunci încă socialistă. 20 decembrie 1989 a fost ziua în care muncitorii din fabricile timișorene au rupt tăcerea, s-au unit și au pornit in coloane spre Piața Operei, scandând lozinci.
Democraţia în pericol. Soluții într-o lume în schimbare. 15 septembrie, Ziua Internațională a Democrației
Democraţia se bazează pe libera exprimare a voinţei naţiunilor de a-şi hotărâ singure sistemul politic, economic sau cultural şi pe deplina participare a oamenilor în toate aspectele care privesc viaţa lor. Sărbătorită sub egida ONU din anul 2008, Ziua Internaţională a Democraţiei are scopul de a reaminti importanţa promovării şi protejării acestei valori universale. Tema zilei în 2018: Democraţia în pericol. Soluții într-o lume în schimbare.
Instituția Avocatul Poporului a împlinit 20 de ani. Iohannis: România are nevoie de instituții responsabile
România are nevoie de o justiție puternică și de instituții responsabile, iar o democrație nu este funcțională fără respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Acesta a fost mesajul transmis de președintele Klaus Iohannis cu prilejul aniversarii Avocatului Poporului, instituție care a împlinit 20 de ani.
VIDEO. Democraţia, celebrată în 15 septembrie. Cum este ea sprijinită şi promovată în lume
Democraţia se bazează pe libera exprimare a voinţei naţiunilor de a-şi hotărâ singure sistemul politic, economic sau cultural şi pe deplina participare a oamenilor în toate aspectele care privesc viaţa lor. Sărbătorită sub egida ONU din anul 2008, Ziua Internaţională a Democraţiei are scopul de a reaminti importanţa promovării şi protejării acestei valori universale. Tema zilei din 2017: Democraţia şi prevenirea conflictelor.

