Uniunea Europeană și NATO au anunțat lansarea unei noi forțe militare de protecție

Forța de protecție formată de NATO și UE va avea drept obiectiv protejarea infrastructurii țărilor membre din cele două blocuri. Decizia vine după investigațiile făcute în Marea Baltică, asupra celor două conducte de gaz din magistrala North Stream. Ambele au fost avariate, anul trecut, în urma a două explozii puternice, potrivit experților danezi.

300 de zile de când Vladimir Putin nu a ocupat Kievul în 3 zile

300 de zile de când ruşii au declanşat iadul pe pământ, intrând cu tancurile în Ucraina. Jafuri, violuri, civili torturați şi apoi ucişi, gropi comune, un număr încă neştiut de victime. Aşa se poate descrie în câteva cuvinte invazia ruşilor. Sunt 300 de zile de când lumea liberă s-a unit împotriva Rusiei, de când milioane de refugiaţi ucraineni nu ştiu când se vor mai putea întoarce la ce a mai rămas din "acasă".

Jens Stoltenberg, la TVR, după ministeriala NATO de la București: Suntem pregătiți să apărăm toți aliații

Bucureştiul a găzduit săptămâna aceasta reuniunea ministerială NATO, în timp ce la graniţele ţării noastre e război. Secretarul general al Alianţei a declarat, într-un interviu în exclusivitate pentru Televiziunea Română, că "NATO este aici" şi a reafirmat angajamentul faţă de principiul apărării colective, asta în cazul unui atac asupra vreunui stat membru al Aliantei Nord Atlantice.

Ultima Oră

Cele mai citite