Reuniunea Consiliului JAI, dominată de migrație și Schengen. Ministrul olandez al Migraţiei: Pentru Olanda, România nu este o problemă, poate adera la Schengen. Bode: Vom relua dialogul cu Austria

România va adera la Schengen în 2023, a declarat ministrul de interne Lucian Bode, la finalul primei zile a ședinței miniștrilor de interne din Uniunea Europeană. Agenda discuțiilor a fost dominată de problema migrației strâns legată și de extinderea Schengen. Acesta a fost motivul invocat de Austria pentru a respinge integrarea României și Bulgariei la reuniunea precedentă, din decembrie. În zilele de 26-27 ianuarie 2023, are loc, la Stockholm, o reuniune informală a Consiliului Justiţiei şi Afaceri Interne al Uniunii Europene, sub egida preşedinţiei suedeze a Uniunii.

CNA dezaprobă modul în care jurnaliştii români au fost ţinuţi la distanţă, cu bodyguarzi, de ministrul austriac de Interne

Consiliul Naţional al Audiovizualului dezaprobă modul în care jurnaliştii români au fost ţinuţi la distanţă, joi, de ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, după votul negativ acordat ţării noastre pentru aderarea la spaţiul Schengen, în timp ce acesta acorda interviuri altor ziarişti, se arată într-o scrisoare deschisă adresată Ambasadorului Austriei la Bucureşti, Adelheid Folie.

România /Schengen. Predoiu: Preşedintele Comisiei LIBE susţine aderarea României

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere, joi, cu preşedintele Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne - LIBE a Parlamentului European, Juan Fernando Lopez Aguilar, care a exprimat atât susţinerea sa, cât şi forului pe care îl conduce pentru aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la spaţiul Schengen. 

Aderarea la Schengen, emoții pentru o decizie unanimă - speranțe în lobby-ul președintelui Klaus Iohannis în rândurile popularilor europeni și în așteptatul plan al Comisiei Europene privind imigrația ilegală

Vot pozitiv în Parlamentul Suediei pentru intrarea României în spațiul Schengen. Guvernul olandez a decis că va accepta aderarea României şi Croaţiei la spaţiul Schengen, dar va bloca aderarea Bulgariei, întrucât consideră că această ţară nu întruneşte condiţiile necesare. Avem însă în continuare emoții cu o decizie unanimă pe 8 decembrie, în Consiliul JAI. Opoziţia Austriei i-a prins în ofsaid pe guvernanţi. În aceste condiții, speranțele sunt în lobby-ul pe care îl va face preşedintele Klaus Iohannis printre popularii europeni, inclusiv cei austrieci, dar şi în mult aşteptatul plan al Comisiei Europene pentru reducerea imigraţiei ilegale.

Europarlamentarul Siegfried Mureșan: Guvernul Suediei a reușit să obțină sprijinul Parlamentului și a primit mandat pozitiv pentru a vota aderarea României la spațiul Schengen, la Consiliul JAI

Guvernul Suediei a reușit să obțină sprijinul Parlamentului și a primit mandat pozitiv pentru a vota aderarea României la spațiul Schengen, la Consiliul Justiție și Afaceri Interne, de săptămâna viitoare, a anunțat, vineri, europarlamentarul Siegfried Mureșan, pe pagina sa de Facebook.

România și Croația, pregătite pentru aderarea la Schengen și parte a soluției pentru gestionarea fluxurilor migratorii. Susținere din partea Zagrebului. Consultări între Bogdan Aurescu și omologul croat

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit luni dimineață, pentru consultări politice, pe ministrul Afacerilor Externe și Europene al Republicii Croația, Gordan Grlić Radman, cu prilejul vizitei pe care acesta o efectuează în România, la invitația șefului diplomației române, în marja participării la reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO. Aderarea la Schengen și la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, proces în care ambele state sunt angrenate, a constituit una din temele principale de discuție. "Atât România, cât și Croația sunt pregătite pentru aderare și sunt parte a soluției de care are nevoie în acest moment Uniunea Europeană în ce privește gestionarea fluxurilor migratorii și, de asemenea, este clar că este în interesul UE ca spațiul Schengen să fie întărit prin includerea ambelor state", a declarat Bogdan Aurescu.

Ultima Oră

Cele mai citite