izolare
În timp ce aproape toate țările au impus restricții dure și au decretat stare de urgență, Suedia face notă discordantă. Singura măsură clară adoptată de țara nordică a fost interzicerea grupurilor mai mari de 50 de persoane.
4.761 de persoane infectate cu virusul COVID–19 în România. Sunt 344 de cazuri noi față de ieri
Până astăzi, 8 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.761 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 528 au fost declarate vindecate și externate, conform raportării Grupului de Comunicare Strategică.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, despre Spitalul din Deva: Am avut un management care nu a făcut față. Am instalat manager și director medical - medici militari
După Suceava și Spitalul din Deva are de azi o conducere militarizată. Aflat în vizită în județul Hunedoara, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a mai anunțat că toate cadrele medicale de la Spitalul Județean Deva vor fi testate pentru coronavirus, urmând ca apoi să stea în hoteluri și să nu se mai întoarcă acasă până la aflarea rezultatului.
Cum să avem grijă de sănătatea ochilor când stăm mult în casă
Această epidemie, care ne obligă să ne petrecem viața între patru pereți, are loc în epoca tehnologiei moderne. Imaginați-vă cum ar fi arătat izolarea în urmă cu 30 ani. Folosirea în exces a tehnologiei vine însă la pachet cu un cost mare, pe care îl plătim cu sănătatea noastră.
Sfaturi pentru părinţii cu copii preşcolari şi şcolari. Idei de organizare a timpului parcurs în izolare
Decizia de închidere a grădiniţelor şi mai ales de izolare, dă multă bătaie de cap, părinţilor cu copii preşcolari şi şcolari.
631 de români din străinătate au fost confirmaţi cu noul coronavirus
631 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au fost confirmaţi cu noul coronavirus. Cele mai multe cazuri au fost raportate în Italia, acolo unde sunt 400 de români pentru care a fost confirmată îmbolnăvirea cu COVID-19.
4417 cazuri de persoane infectate cu coronavirus în România, cu 360 mai multe decât ieri
Până astăzi, 7 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.417 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 460 au fost declarate vindecate și externate.
Un oraș din Spania în care autoritățile au impus imediat izolarea nu are niciun caz de infectare
În Spania, țară greu lovit de pandemia de COVID 19, există un oraș care nu are niciun caz de infectare. Zahara de la Sierra, orășel din Andalusia, a luat măsuri imediat.
Coadă și pericol de contaminare la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti. Oamenii au venit să-și ia adeverințele de ieșire din izolare
A fost din nou coadă în stradă la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti. Sute de persoane s-au expus pericolului de contaminare şi au aşteptat la rând eliberarea adeverinței de ieșire de la izolare. Oamenii se plâng că nimeni nu răspunde la e-mail sau la telefon, aşa că au fost nevoiți să vină la sediul DSP. Ministerul Sănătății admite că este o problemă de suprasolicitare, dar atrage atenția că oamenii își pot lua certificatele necesare și de la medicii de familie.

